Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Polonia, care plăteşte serviciul Starlink oferit Ucrainei, spune că poate fi nevoie de o alternativă, după ameninţările lui Elon Musk

Autor: NewsExpress

Polonia, care plăteşte pentru serviciile de internet Starlink din Ucraina, ar putea căuta o alternativă în cazul în care compania lui Elon Musk se dovedeşte a fi „nesigură”, a declarat duminică ministrul de externe Radoslaw Sikorski, după ce miliardarul american a speculat cu privire la oprirea accesului la sistem, relatează Reuters.

Starlink oferă conectivitate la internet crucială Ucrainei şi armatei sale. Negociatorii americani care presează Kievul pentru accesul la mineralele esenţiale ale Ucrainei au ridicat posibilitatea de a reduce accesul ţării la acest serviciu, au declarat în februarie pentru Reuters surse familiare cu acest subiect.

Musk, o figură importantă în administraţia preşedintelui american Donald Trump, a scris duminică într-o postare pe platforma sa de socializare X că „întreaga linie de front a Ucrainei s-ar prăbuşi dacă opresc (Starlink)”.

El a spus că s-a „săturat de ani de măcel, într-un impas pe care Ucraina îl va pierde inevitabil”, scrie Agerpres.

Administraţia SUA a revocat deja parţial accesul la imaginile prin satelit pentru Ucraina şi a întrerupt schimbul de informaţii, punând presiune asupra Kievului, în timp ce Trump caută să pună capăt rapid războiului, intrat în al patrulea an după invazia pe scară largă declanşată de Rusia în februarie 2022.

„Serviciile Starlink pentru Ucraina sunt plătite de către Ministerul polonez al Digitalizării la un cost de aproximativ 50 de milioane de dolari pe an”, a scris ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski pe platforma X.

„Lăsând la o parte etica ameninţării victimei agresiunii, dacă SpaceX se dovedeşte a fi un furnizor nesigur, vom fi forţaţi să căutăm alţi furnizori”, a adăugat el

Compania-mamă a Starlink, SpaceX, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail în afara orelor normale de lucru, precizează Reuters.

Acţiunile operatorului de satelit franco-britanic Eutelsat au crescut cu până la 650% în săptămâna încheiată pe 7 martie, din cauza speculaţiilor că această companie ar putea înlocui Starlink în furnizarea de acces la internet Ucrainei.

Acţiunile au scăzut vineri, dar au încheiat săptămâna cu o creştere de aproximativ 380%.

Polonia a declarat în februarie că va continua să acopere abonamentul Starlink al Ucrainei, în ciuda surselor care susţin că SUA ar putea lua în considerare oprirea acestuia.

Lasa un raspuns