9 Mai: 75 de ani de la Declarația Schuman – Rădăcinile Uniunii Europene și scopul tratatului fondator
Mai bine de jumătate dintre români știu că pe 9 mai este Ziua Europei, însă foarte puțini știu și care este semnificația istorică a acestei zile, potrivit unui studiu recent. În cele ce urmează trecem în revistă principalele aspecte care au dus la înființarea Uniunii Europene de astăzi.
Ceremonia de semnare a tratatelor care au dus la formarea Uniunii Europene. Foto UE
„În 1950, țările europene se redresau încet în urma distrugerii umane și economice provocate de Al Doilea Război Mondial, sub spectrul noilor tensiuni mondiale declanșate de Războiul Rece.
Un grup de politicieni europeni, dintre care majoritatea trăiseră ravagiile celor două războaie mondiale, împărtășeau o viziune a unei Europe unite care să prevină conflictele viitoare dintre țările europene. Acești politicieni au devenit ulterior cunoscuți ca părinții fondatori ai Uniunii Europene”, notează Consiliul Uniunii Europene, precizând că viziunea lor a fost ca țările europene să își pună în comun resursele strategice pentru a face ca războiul dintre rivalii istorici, cum ar fi Franța și Germania, să fie „nu numai de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”.
„Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel […] va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”, se preciza în document.
Pacea și solidaritatea
Uniunea cărbunelui și oțelului s-a aflat în centrul acestei viziuni a unei Europe unite. Industria grea bazată pe cărbune și oțel era în trecut prerogativa statelor suverane și a jucat un rol esențial în război.
Convinse că fuzionarea intereselor lor economice ar împiedica formarea de carteluri și monopoluri și ar ridica nivelul de trai, guvernele Franței, Germaniei de Vest, Italiei, Țărilor de Jos, Belgiei și Luxemburgului au făcut un pas istoric către o Europă unită.
De la luptători în rezistență până la avocați și parlamentari, pionierii UE formau un grup eterogen de oameni care aveau aceleași idealuri: o Europă pașnică, unită și prosperă.
La 9 mai 1950, în textul care este cunoscut ca Declarația Schuman, ministrul francez de externe Robert Schuman a anunțat crearea unei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului, plasată sub controlul unei Înalte Autorități comune.
O Europă unită
În 1951, în urma Declarației Schuman, Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului a fost semnat la 18 aprilie, la Paris. După ratificarea de către Belgia, Republica Federală Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos („Nucleul celor șase”), tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.
Acesta prevedea crearea primei organizații europene supranaționale, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Deși obiectivul imediat al acestui prim tratat a fost de a crea o piață comună pentru cărbune și oțel, el urmărea, de asemenea, să pună bazele unei comunități economice care să devină treptat o uniune politică.
Tratatul a instituit o Înaltă Autoritate, o Adunare Comună, un Consiliu Special de Miniștri și o Curte de Justiție, care aveau să devină instituțiile Uniunii Europene de astăzi: Comisia, Parlamentul, Consiliul și Curtea de Justiție.
O conferință organizată la Messina (Italia) la 1 și 2 iunie 1955 a dezvoltat conceptul de piață comună europeană.
Doi ani mai târziu, acest concept avea să fie încorporat în Tratatele de la Roma, care au fost denumite după orașul în care Nucleul celor șase a semnat tratatele la 25 martie 1957. Respectivele tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Robert Schuman: Părinte fondator al Europei
Omul din spatele declarației, Robert Schuman, era german prin naștere, dar a devenit cetățean francez în 1919, după ce Alsacia-Lorena a fost returnată Franței.
Când a izbucnit cel de Al Doilea Război Mondial, Schuman era secretar de stat în guvernul francez.
A activat în Rezistența franceză în timpul războiului și a fost luat prizonier. Fiind la un pas de a fi deportat în lagărul de concentrare de la Dachau, s-a ascuns în Franța în următorii trei ani.
După război, a revenit în politica națională și a deținut o serie de posturi de rang înalt: mai întâi, ministru de finanțe, prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 și apoi ministru al justiției în perioada 1955-1956.
În calitate de ministru francez al afacerilor externe, a supravegheat pregătirea declarației în cadrul ministerului său, care a fost elaborată de Paul Reuter, Bernard Clappier, Jean Monnet, Pierre Uri și Etienne Hirsch.
Eforturile lui Robert Schuman de a crea o Europă unită nu s-au limitat la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.
În 1958, a devenit primul președinte al instituției care a precedat actualul Parlament European.
La încheierea mandatului, Parlamentul i-a acordat titlul de „părinte al Europei”.
About The Author
