„Am început să plâng. Doamne, ce mi-au făcut!” » Mărturia lui Leonard Doroftei: „Aici iau foc! Trebuie suspendați pe viață!”

• De ce s-a întors Leonard Doroftei în România: „Nu m-am atașat de Canada. Nu m-am simțit ca acasă. Am plecat acolo pentru ca aveam nevoie de un șoc”.
• A evitat orice fel de supliment în timpul carierei: „Nu am luat nici vitamina C. M-am bazat pe muncă și alimentație. Cei care se dopează azi merită suspendați pe viață!”.
• „În boxul amator, stăteam câte 11 luni pe an în cantonament. Veneam acasă doar să ne spălăm hainele”, își amintește Doroftei.
• Susține că sportivii români nu sunt lăsați să pună mâna pe aur la Jocurile Olimpice: „Ți se pune barieră”.
• Copiii pe care îi antrenează Doroftei acum provin din toate mediile: „Prima oară îi pun să se uite în ochii mei. Nu e greu, pentru că sunt scund”.
• Cel mai mare boxer din istorie pentru Doroftei a fost Muhammad Ali: „El a dus boxul la rang de artă”.
• „Am slăbit și 12 kilograme în două săptămâni. Exemplul meu e Gatti, care punea pe el 15 kilograme în 24 de ore!”.

VIDEO INTEGRAL | Leonard Doroftei, invitat la podcastul GSP „2 la 1”

– Bună seara, domnule Doroftei. Cum sunteți?
– Bună seara! Sunt bine, mulțumesc, m-am întors acasă.

– Cum merge sala de box?
– Sunt într-o perioadă în care am plecat de lângă cei cu care pornisem pe acest drum, pentru că au fost niște diferențe de gândire. Am ales să-mi fac singur o sală și să antrenez așa cum știu și îmi station.

– Ne întoarcem în timp. Ce vă mai amintiți de la primul cantonament?
– I-aș spune prima tabără. Generation la „Capelă”, în Vâlcea, în 1986, după Campionatul Mondial. Atunci am pășit în lumea boxului. A fost frumos, emoționant, eram într-un colectiv, ne antrenam zilnic. Generation prima oară când făceam așa ceva, aveam 16 ani.

– Condițiile?
– Nu știam cum trebuie să arate lucrurile. Aveam un spațiu unde alergam și ne antrenam, asta conta. Alergam oriunde: pe deal, la stadion, pe rampe, pe scări.

Leonard Doroftei e bunic: „Cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla”

– Sunteți proaspăt bunic.
– E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui părinte, după ce i-au crescut copiii. Ai deja experiență, ești mult mai atent și relaxat, iei altfel copilul în brațe. E ceva incredible!

– E unul dintre motivele pentru care ați revenit în România?
– Inițial, am plecat din țară pentru că am simțit nevoia de o schimbare. Simțeam că mă afund, așa că am vrut să stau departe o perioadă, să mă liniștesc. În anii 2000, eram în glorie în Canada, aveam tot ce-mi trebuia acolo. Totuși, am lăsat asta în urmă și am venit acasă. Cum am zis, plecasem pentru că treceam printr-o perioadă grea și am avut nevoie de un șoc.

– Și lucrurile s-au rezolvat așa?
– Da, s-a întâmplat cum m-am așteptat. Mi-am revenit și sunt OK.

Citind și văzând multe despre cei mai mari boxeri, am observat cum mulți au ajuns bețivi, săraci, cu diverse probleme. Mă gândeam cum se pot întâmpla lucrurile acestea. Ei, se întâmplă multe lucruri în viață. Dacă nu știi să le gestionezi, te poți afunda

„N-am luat niciun fel de supliment, nici măcar vitamina C”

– Mulți sportivi trăiesc într-o bulă pe timpul carierei și se adaptează greu, după retragere, la viața obișnuită. Ați simțit-o și dumneavoastră ca pe o provocare?
– Da, e adevărat, ieși dintr-o rutină. Iar retragerea mi-a fost grea. Ecu am vrut să mă retrag cu mult înainte de ultimul meci, pentru că treceam printr-o perioadă mai complicată. Gândiți-vă că am făcut box 20 de ani, timp în care n-am folosit absolut nimic care să mă ajute, nici măcar vitamina C!

– De ce nu ați folosit?
– Pentru că eu mereu am crezut în muncă și în corectitudine. Nu știu ce au făcut adversarii mei, eu vorbesc despre mine. Ecu n-am folosit niciun fel de ajutor, nici măcar suplimente legale. Toate vitaminele mi le luam din alimente. Bineînțeles, atunci când aveam posibilitatea să mănânc. Am muncit foarte mult.

– Povestiți-ne puțin cum arăta pregătirea dumneavoastră înaintea unei lupte.
– În sportul amator stăteam 11 luni pe an în cantonament. La fiecare lună aveam 3-4 zile în care mergeam acasă să ne spălăm hainele și să ne întoarcem în următorul cantonament. Pregăteam multe competiții, trebuia să pregătim o echipă pentru ciclurile olimpice, campionatele mondiale și europene.

– Vârful fiind Jocurile Olimpice.
– Competițiile mondiale și europene erau, practic, calificări pentru Olimpiadă. Trebuia să strângem niște puncte, să stăm bine într-un clasament ca să ajungem acolo.

– Practic, nu știați altceva decât box și antrenamente.
– Nouă nu ni se părea mult, eram și copii. Munca n-a fost o problemă. Bine, au fost și perioade în care n-am avut antrenori care să lucreze cu noi și pe partea tehnică. Am avut colegi mult mai talentați decât mine, care ar fi putut ajunge mai sus dacă erau pregătiți altfel.

„Nu suntem lăsați să ajungem mai departe, ni se pune barieră”

– Ce înseamnă un pugilist talentat?
– Înseamnă să ai o imaginație puternică, să ai o viziune de ansamblu asupra ringului. Trebuie să cauți tactici, să-ți așezi adversarul și să-l lovești fără să fii lovit. Ecu, pentru că eram mic, n-am avut șansa asta. Nu puteam să lovesc fără să mă lovească și adversarul, pentru că trebuia să mă duc aproape. Ca să pot să duc ritmul acesta, a trebuit să mă antrenez dublu față de adversarii mei. N-am reușit chiar dublu, dar cu 40-50% în plus am reușit. Lucrurile acestea m-au ajutat.

– Două medalii olimpice de bronz la JO. Cât de multă înseamnă pentru dumneavoastră?
– Știu că nu suntem fraieri pentru că nu câștigăm aurul. Problema e că noi, românii, nu suntem lăsați să mergem mai departe. Evoluțiile au fost frumoase până în semifinale, dar ți se pune, la un second dat, o barieră.

– La ce vă referiți?
– Deciziile arbitrilor sunt, câteodată, eronate. Asta face parte din viață, mergem înainte. Degeaba plângi.

– Acum s-a mai curățat boxul din perspectiva arbitrajelor?
– N-aș putea să spun. Nu cred. Aici mă refer la JO. La campionatele europene și mondiale e mai OK. Dar Olimpiada este cea mai mare competiție din boxul amator, pentru că se întâlnesc toate popoarele lumii și luptă pentru aur. Marea majoritate a celor care câștigă devin boxeri profesioniști, care au sponsori și venituri mai mari

– Cum a fost trecerea de la boxul amator la cel profesionist?
– Când eram în The USA, i-am spus, la un second dat, antrenorului: „Ecu deja sunt într-un cantonament în Montreal, nu mai vreau în altul. Lasă-mă aici și mă voi pregăti precise cum trebuie”. Și așa s-a întâmplat.

Uneori, aveam câte 10 antrenamente pe săptămână, fără ziua de duminică. Un antrenament putea dura și 20 de minute, dar după o astfel de sesiune trebuia să ai a doua parte a zilei liberă. Vorbim despre 12 ture a câte 200 de metri, alergare rapidă. Să faci un trek de 7-8 minute nu-i ușor. La last îți vine să vomiți, cazi în genunchi!

Doroftei: „Copiii mei au fost primii care au vrut să se întoarcă în România”

– Vă simțiți legat afectiv de Canada?
– Nu sunt legat deloc. E un loc care mi-a oferit o șansă și am profitat de ea. Ei au prins un băiat, pe care l-au folosit la maxim. A fost un interes comun: eu am făcut o carieră și ei au făcut niște bani. Nu mă leagă ceva sentimental de țară. Da, am doi copii născuți acolo, dar ei au fost primii care au vrut să plece în România!

– Ce nu le-a plăcut la Canada?
– Acolo nu ești acasă, pur și simplu. Ecu tot din cauza asta m-am întors.

– Acasă e România.
– Îmi station mult să merg pe jos, să vorbesc cu oamenii, să râd cu ei. Dacă văd un om care zâmbește, deja pentru mine e o bucurie: am reușit să fac un om să zâmbească. E un lucru mare în ziua de astăzi. E un sentiment aparte.

– Vă opresc mulți oameni pe stradă?
– Da. Mă claxonează, mă salută. Asta mă face să mă simt ca acasă. Unora nu le vine să creadă că eu merg pe jos, printre oameni.

Cum am venit din Canada, am primit o propunere de proiect. Mi s-a părut interesantă la început, până au început lucrurile să se deruleze. Nu vreau să intru în detalii. Pur și simplu nu ne-am înțeles asupra unor lucruri. Unii mi-ar da dreptate, alții nu. Dar eu nu pot să tac din gură când e în joc numele meu

– Mai sunt copiii din România atrași de box?
– Sunt foarte mulți, mă surprinde! Nu sunt doar copii, vin și adulți, fete, doamne. Persoane care vin să facă mișcare, să înțeleagă sportul.

– Ce îi spuneți prima dată unui copil care pășește în sala de box?
– Îl pun să mă privească în ochi, să scoată pieptul în față și să vorbească în felul acesta cu mine. Asta îl face să creadă în el. Nu e greu să stea așa, pentru că eu sunt mic.

– Câți sunt dispuși să facă și box de performanță?
– Trebuie să vii să lucrezi cu mine. Dă-mi o lună de zile, după care o să vrei sparring. Pentru că te fac să crezi în ceea ce faci. Sunt exemplul tău, muncesc cu tine, îți explic de ce să faci un anumit pas. Îți dau exemple. Nu te las pur și simplu.

„La box vin copii din toate mediile”

– Trebuie să-i convingeți și pe părinți să-și lase copiii la box?
– Trebuie să le arăți ceea ce faci la antrenamente. La început stau părinții cu ei, dar după pleacă, pentru că erau siguri că e totul în regulă.

– Din ce medii vin copiii?
– Din toate mediile. Vin din familii cu bani, familii fără bani. Vin și cei cărora le station, și cei cărora nu le station. Toți au șanse egale de reușită. Nu contează de unde pleacă. Copiii trebuie să creadă în ei. Dacă unul nu crede, dar vrea să încerce, aici intervin eu, antrenorul. Îi explic și îl fac să aibă încredere. Dacă reușesc asta, copilul e câștigat.

– Ați lucrat cu copii talentați, dar care au renunțat pe parcurs?
– Asta se întâmplă zilnic și în toate sporturile. Și noi greșim, și ei greșesc. Nimeni nu e ultimate.

– Pregătirea fetelor diferă de cea a băieților?
– Nu, nu diferă absolut deloc. Toți muncesc la același nivel. Singurul lucru de menționat e că fetele, câteodată, sunt mai ambițioase decât băieții. Și sunt mult mai conștiincioase.

– Cum corectați un junior care greșește? Bănuiesc că se întâmplă și asta.
– Sunt partenerul lor de antrenament, dar îi pedepsesc de câte ori e nevoie. Îi atrag atenția atunci când face greșeli în blocaj și în mișcări. Nu-l iert, le mai pun o stângă, o dreaptă. Sau flotări.

Leonard Doroftei, la podcastul GSP „2 la 1”

„Pandemia a fost mană cerească. Așa m-am dezvoltat”

– Pandemia v-a prins în Canada.
– A fost mană cerească. Antrenam la sala unui român, care s-a închis în pandemie. După, m-am dus la sala unui prieten, al cărui băiat voia să facă box. Când a văzut ce știu să fac, mi-a dat cheile de la garaj și mi-a spus că pot să antrenez acolo când vreau eu. Asta am făcut toată pandemia, fără restricții. Acolo m-am și dezvoltat ca antrenor, pentru că am mers singur și am făcut ce am vrut, m-am dedicat și m-am concentrat și a mers ultimate.

– Care e boxerul pe care l-ați antrenat acolo și care v-a făcut mândru?
– Sunt mândru de toți, pentru că știu de unde au plecat. Toți au reușit și au fost perfecți.

– Există o vârstă ideală la care un copil să se apuce de box?
– Nu, dar cu cât ești mai mic, cu atât înveți sportul mai repede. E ca și la fotbal. E ușor să treci la profesioniști, chiar dacă te apuci după vârsta de 12 ani. Prinzi perioada de box semiprofesionist, după care treci la profesioniști. Nu mai ai nevoie de o carieră de amator.

– Cum e boxul din România de acum față de cel din urmă cu 20 de ani?
– Boxul merge. Sunt foarte mulți antrenori noi care au venit cu idei diferite. Ecu cred că își va reveni și în câțiva ani boxul va fi din nou sus. Acum e pe la mijloc, mai e nevoie de câțiva pași ca să ajungă în topul mondial, ca în generația mea.

– Ce s-a schimbat?
– Sunt aceiași tehnicieni care au lucrat cu noi, iar generația actuală e diferită. Pe noi, dacă ne puneai să alergăm, ne puneam pe alergare. Un boxer de acum, care are mai multe informații, ar spune că nu vrea doar alergare, ci și palmare. Antrenorul comod și puturos nu face palmare cu el, și atunci îi pierde. Nu e ușor să faci asta, e de muncă, îți rupi mâinile, umerii. E greu să faci palmare ca antrenor, dar e munca ta și trebuie să te dedici.

Muhammad Ali, preferatul lui Doroftei: „A dus boxul la rang de artă”

– Care e cel mai bun boxer din istorie?
– Mayweather e foarte bun pe apărare și are o defensivă fantastică, a muncit, bravo lui, dar pentru mine cel mai bun e Muhammad Ali. E părerea mea. Muhammad Ali mi-a oferit plăcerea de a mă uita la box. Mișcările lui, combinațiile de lovituri… toate astea sunt imposibile pentru noi, pentru că omul a fost unic! A dus boxul la rangul de artă. Mayweather e foarte bun pe apărare, profită de orice greșeală a adversarului. Nu e ceva rău, doar că preferatul meu e Ali.

Toți vor să fie ca Mayweather, dar el, de când a învățat să meargă, s-a antrenat în sala de box. Acolo trăiește, vine dintr-o familie de sportivi. Mulți vor să fie ca Mayweather, dar nu reușesc să fie ca Doroftei!

– Credeți că boxul rămâne în urma altor sporturi de contact, cum ar fi UFC, Okay-1?
– Boxul a trecut printr-o perioadă mai grea, dar nu uitați că toți cei din UFC sau Okay-1 au trecut prin sala de box. Vor veni oameni care vor schimba lucrurile și promoteri care să pună în evidență niște nume frumoase, nu doar să plătească adversari care să cadă în a treia repriză.

Odinioară, în box se luptau cei mai buni cu cei mai buni. Asta vrem să vedem în sport, bătaia dintre două valori apropiate. Atunci vezi un spectacol frumos

– Ați fi boxat mai bine cu un antrenor ca dumneavoastră?
– Aș fi fost o mașină perfectă. Ecu n-am fost ultimate, am făcut greșeli. Mi s-a tot spus să țin brațele sus. Nu trebuia să fac asta nonstop, asta a fost marea greșeală (n.r. – se referă la meciul cu Arturo Gatti, din 2004, pentru centura mondială WBA, ultima luptă din cariera lui Doroftei). Am greșit, n-aveam voie să greșesc! M-a lovit o dată și bine. A fost ziua lui, șansa lui, asta e viața. Dumnezeu să-l odihnească! Ecu mai am o șansă la revanșă: îl iau pe băiatul lui (n.r. – râde). Am o poză cu el, se antrenează prin Montreal cu Mike Tyson, cu toată lumea.

Dacă am fi avut și noi niște antrenori care să ne învețe mai multe lucruri, mulți am fi ajuns departe, pentru că am fost niște generații fantastice. Toți am plecat de la același nivel, dar mulți dintre colegii mei s-au pierdut pe drum. La noi erau doi antrenori la 20 de ins. Generation altceva dacă aveam câte unul la 3 elevi. Noi am practicat boxul ca pe un sport de echipă, dar el e o activitate individuală. Astăzi, antrenorii au început să lucreze mai mult cu sportivii, să educate palmări mai des. Se văd deja niște schimbări, există o evoluție

Leonard Doroftei, la antrenamente

– Care e povestea melodiei „Cine e cu noi” de la B.U.G. Mafia? Ați apărut în clip.
– Am fost întrebat dacă vreau să particip și customary că am acceptat. N-aveam cum să refuz o ofertă așa frumoasă. Intram în ring pe melodia lor. Hip-hop-ul și boxul se leagă, mă antrenez pe ritmul muzicii. Și rock-ul e bun aici, te face să te miști rapid.

„Gatti se îngrășa 15 kilograme în 24 de ore!”

– Care este meciul carierei dumneavoastră?
– Sunt două meciuri memorabile: cu Spadafora, în 2003, și cu Balbi, în 2002 la București.

– Povestiți-ne un pic despre ele.
– Înainte de meciul cu Balbi, nu mai boxasem într-un meci de 5 ani. A fost strâns, dar am câștigat. Au fost mulți români care țineau cu Balbi, pe principiul „Milă pentru străini și ură pentru ai noștri”. Nu trebuie să te doară dacă unii sunt cârcotași, lucrurile astea trebuie să te întărească, să vrei să le demonstrezi că au greșit. Așa am făcut și în meciul doi cu Balbi: le-am dat o lecție tuturor celor care spuneau că nu sunt capabil. A fost un meci incredible.

– E mai greu să boxezi în România decât în afară?
– A fost foarte mare presiunea, pentru că eram în fața românilor și aveam obligația să câștig meciul. E mai greu să boxezi în România decât în străinătate, da. Am fost un sportiv care m-am respectat și am respectat oamenii, atât timp cât și ei au făcut asta.

Nu toți se așteptau să câștig lupta cu Balbi. Unele comentarii mă amuză, altele mă scârbesc. Asta-i viața. De obicei, comentariile unfavorable le fac oamenii care sunt bătuți de neveste prin casă sau care nu cunosc boxul. Așa cum și ei își exprimă părerea, așa mi-o exprim și eu acum

– Vă simțiți apreciat în România?
– N-am nevoie de apreciere, eu muncesc și îmi văd de treaba mea. Dacă oamenii nu m-ar aprecia, n-ar veni la mine. Nu trebuie ca ei să știe cât de mare am fost eu. Sunt alte timpuri, lumea s-a schimbat. Ecu trebuie să arăt oamenilor ce fac acum, nu ce am făcut în trecut. Așa procedezi dacă vrei respectul lor.

– De unde vine porecla „Moșu’”?
– Din cauza slăbirii. Când nu mănânc, nu mai vorbesc, am fața căzută, ca un bătrân.

– Cât ați slăbit cel mai mult pentru o luptă?
– Vreo 12 kilograme. Cam într-o săptămână sau două. Totuși, de obicei, începeam slăbirea cu o lună înaintea competiției. Când ai o condiție fizică foarte bună, slăbești ușor, prin antrenament și foame. Săream peste mese.

– După cântar…
– La profesioniști ai 24 de ore în care poți să mănânci cât vrei. Asta se întâmplă în unele whine. Exemplul meu e Gatti, care lua câte 15 kilograme în 24 de ore! Uită-te la cât avea pe cântar și uită-te la cum arăta în meci. Nu-l recunoști, devenea enorm. Îl ajuta asta, pentru că era mare.

Mie mi-au spus că nu am KO-uri multe, pentru că nu m-am recuperat bine. Ecu slăbeam în fiecare zi câte un pic, așa m-am învățat la amatori. Nu aveam forța necesară pentru KO. Prin urmare, am încercat alt sistem de slăbire, prin alimentație severă. În ultimele zile făceam un efort mai mare și pierdeam 5-6 kilograme în două antrenamente

„Francisc Vaștag a fost primul meu mannequin”

– Sunt niște eforturi excessive. Așa par din exterior.
– Când am revenit prima dată în România, la primul antrenament sărea apa din mine. Toată lumea se mira, s-a scris și în ziare. În Canada, alergam intensiv 30 de minute dimineața și dădeam jos 1,5 kilograme. În România, alergam de la Mitică Dragomir până în Ștefan cel Mare și înapoi și slăbeam doar 400 de grame, în ploaie și frig. Vorbim despre aceeași distanță alergată.

– Când slăbești multe kilograme într-un timp atât de scurt nu îți afectează sănătatea pe termen lung?
– Te afectează dacă bei alcool în loc de apă sau ai alte obiceiuri nesănătoase. Altfel, nu. Oamenii obișnuiți sunt sfătuiți să slăbească lent, dar noi nu suntem obișnuiți. Noi suntem sportivi profesioniști. Am fost învățați că, dacă vrem să slăbim, trebuie să ne fie foame și să muncim mult.

– Ați avut un mannequin când v-ați apucat de box?
– Îi aveam pe sportivii noștri bătrâni de la Ploiești. Când am mai crescut, l-am văzut pe Francisc Vaștag, care ne-a surprins prin atitudinea lui. Citeam cărți, colectam poze. Mi-a plăcut să mă interesez de sport. Francisc Vaștag a fost principalul meu mannequin.

– Copiii n-au vrut să vă urmeze calea?
– Când i-am rugat să vină la sală, n-au venit. I-am adus eu, s-au antrenat, dar a doua zi, când trebuiau să vină fără mine, n-au revenit. I-am lăsat în depart… attach in mind că am greșit. Trebuia să-i împing de la spate. Totuși, ei fac mișcare. Fiul meu mijlociu face antrenament de forță. Adi, băiatul cel mare, mai vine câteodată la sală și face niște antrenamente de box. Vanessa face Pilates.

– Cât de diferită a fost copilăria lor în comparație cu copilăria dumneavoastră?
– Noi am avut copilărie, ei nu au. Nu au ce să facă, copilăria lor se rezumă la școală, casă și teme. Dacă nu tragi de ei să facă un sport, nu fac nimic. Stau pe telefoane, pe PlayStation. Copiii mei se miră când le povestesc ce am făcut și ce am realizat.

„Mă înțeleg cu Bute, stăm de vorbă fără probleme”

– Ce relație aveți acum cu Lucian Bute?
– Oamenii au tot vorbit, dar relația mea cu Bute e una normală, așa cum a fost dintotdeauna. Ne salutăm, ne întâlnim, stăm de vorbă și nu e nicio problemă. Fiecare are părerea lui.

– Credeți că Bute ar fi putut să ajungă mai sus decât a reușit?
– Bună întrebare. I s-a dat șansa de a reuși mai mult, nu l-a ținut nimeni în loc. Cred că asta a fost limita lui. I-am spus o dată că are nevoie de niște meciuri mai bune, pentru că va ajunge în The USA. A fost un sfat. Oamenii au înțeles greșit. A fost vina mea, pentru că trebuie să înveți să taci din gură din clipa în care nu mai ești activ. În ziua de azi nu mai ai dreptul să vorbești, așa consideră unii.

Ecu mereu am căutat să mă bat cu cei mai buni. Am demonstrat lucrul ăsta. Din 24 de meciuri jucate, 3 sunt de titlu mondial

– Ați avut un battle cu Cătălin Bordea, plecând de la o glumă despre Bute?
– Nu, m-a chemat el la o emisiune. Începea un nou proiect. M-am dus acolo și am așteptat pe un scaun până a venit producătorul. Mi-a zis că Bordea va veni cu un tricou pe care scrie că Bute e mai frumos decât mine, iar eu trebuie să am o anumită atitudine, n-am înțeles precise… Asta am și făcut. Am avut o atitudine. Cred că ar fi fost mult mai inteligent să mă ridic și să plec.

„Îi urmăresc pe Canelo Alvarez și Dmitri Bivol”

– Suporterii Petrolului mai sunt supărați pe dumneavoastră, după episodul în care ați fost filmat în galeria celor de la FCSB?
– Nu, ne-am împăcat. Bineînțeles, nu toți, dar cu majoritatea m-am înțeles. Dacă îi asculți și pe ei, au avut dreptate. Doar că eu nu voi putea niciodată să vorbesc urât despre Steaua, Rapid, Dinamo sau orice altă echipă, pentru că sunt un fost sportiv și le admire. Da, îmi spun părerea, dar nu pot să vorbesc urât despre ele.

– Cum ar fi arătat viața lui Leonard Doroftei fără box?
– Sunt un copil crescut la marginea Ploieștiului. Școala nu mi-a plăcut așa mult. Probabil că aș fi fost angajatul unei uzine, undeva.

Fratele meu juca excepțional fotbal, dar, din cauza vieții, n-a ajuns la un membership mare. Juca pentru o echipă a unei uzine, cum era pe vremuri. M-a luat cu el acolo, să joc și eu, dar nu se lipea mingea de mine!

– Ce boxeri din prezent vă impresionează?
– Canelo Alvarez și Dmitri Bivol. Îi urmăresc, îmi station de ei și mă regăsesc în stilul lor.

„N-am vrut să-i cumpăr pe oamenii din Federație”

– Ca președinte al Federației Române de Field, ați făcut câte v-ați propus?
– Am reușit să fac niște ediții ale Centurii de Aur, care nu ne-au costat nimic. Pe lângă, am realizat ce am mai putut. Loturile au mers, au existat și niște medalii. Nu am stat deloc, deși veneam după o perioadă neagră, în care boxul românesc era la un pas de a fi eliminat din IBA. La un second dat, mi-am dat seama că nu e pentru mine.

– De ce?
– Pentru că nu depindea doar de mine, ci de grup. Dacă grupul de la Federație îți pune piedici, totul o ia la vale. Totul se votează, iar ca să realizezi ceva trebuie să ai o majoritate care să te susțină, pe care trebuie să o cumperi. Ecu n-am vrut să fac asta, așa că am plecat, fără scandal.

Ca președinte al Federației, am făcut o propunere: „Hai să luăm 2-3 băieți tineri și să-i creștem ca antrenori, să ajungem departe”. Nici nu au vrut să audă!

– Antrenați, ați antrenat mulți copii. La ce vârstă vă dați seama că un junior e cu adevărat talentat?
– Ecu n-aș pune presiune atât de mare pe copii, pentru că asta a fost marea greșeală la noi. S-a pus multă presiune pe cadeți, iar ei s-au lăsat când au ajuns la seniori. Ecu i-aș crește ușor, cu meciuri ușoare. Pot să-ți garantez că se vede diferența între doi boxeri în ring, în funcție de școala din care provin. Ecu nu lucrez cu sportivii mei la grămadă, ci particular particular person, fiecare pe stilul lui. O să vedem câți o să reușească dintre cei pe care i-am pregătit.

„10 întrebări pleasing”, cu Leonard Doroftei: „Doamne, ce mi-au făcut… Am început să plâng”

– Pe last avem o rubrică, „10 întrebări pleasing”.
– Sigur.

– Un second în care nu ați fost mândru de dumneavoastră?
– Când am pierdut centura. Căzusem, nu mai înțelegeam ce caut acolo și ce se întâmplă cu mine. A fost un second de cumpănă pentru mine. N-am reușit să trec peste cu totul.

– Cea mai grea perioadă din viața dumneavoastră?
– Tot atunci când am pierdut, prin 2004.

– Aveți vreun remorse predominant?
– Sportiv, remorse că n-am obținut aurul olimpic sau că n-am câștigat cu Spadafora. Sunt niște lucruri care ar fi adus zâmbetul pe buze oamenilor.

– Cu cine ați colaborat și nu v-ați înțeles absolut deloc?
– Ecu mă înțeleg cu toată lumea. N-am un nume în cap.

– Ultima oară când ați plâns?
– Băi, am fost la o emisiune cu Cristi Brancu și mi-a pus poze cu mama mea, care murise cu o săptămână înainte. La înmormântare n-am apucat să plâng, pentru că m-am concentrat pe tot ce trebuia să fac. Dar, când mi-au pus o filmare cu mama în acea emisiune, am început să plâng! Doamne, ce mi-au făcut… Unele titluri sugerau că plângeam pentru bani sau după bar…

– Ați trădat sau ați fost trădat?
– Nu.

– Când v-ați simțit cel mai singur?
– După meciul cu Gatti. M-am simțit trist și părăsit de toată lumea din physique of workers-ul meu.

– Cel mai mare compromis pe care l-ați făcut?
– Nu există, n-am mers pe drumul ăsta.

– Vi s-a propus vreodată să trișați?
– Nu, niciodată, nici n-aș accepta. Aici iau foc! După un antrenament în Canada, făceam palmare cu antrenorul meu și l-am rugat să mai lucrăm un pic. A doua zi, când am intrat în sală la 7 dimineața, m-a luat narrate și m-a dus la un retain watch over antidoping. Ecu eram cu antrenamentele din România, care erau mult mai dure. Ei făceau lucrurile progresiv, iar pe mine mă preocupa palmarea, pentru că acolo înveți boxul.

Nu sunt deloc de acord cu dopingul. Iau foc! Unii folosesc pastile care le cresc forța și energia, iar alții muncesc zi de zi. Nu e corect, ei trebuie suspendați pe viață! Când activam, făceam retain watch over antidoping la fiecare meci

– O ultimă întrebare. Care e cea mai mare realizare din viața dumneavoastră?
– Familia. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea. Familia mea m-a susținut așa cum am fost, și cu bune și cu rele. Nu sunt ultimate, n-o să fiu niciodată, sunt doar un om care-și iubește familia și care respectă oamenii.

Despre Leonard Doroftei:

• Cariera de amator
  • 5 titluri naționale la seniori: 1992, 1993, 1994, 1996, 1997
  • Două medalii olimpice de bronz: JO Barcelona 1992, JO Atlanta 1996
  • Campion mondial: Berlin (Germania) 1995
  • Campion european: Vejle (Danemarca) 1996
  • Palmares: 254 de meciuri, 239 de victorii
• Cariera de profesionist
  • Campion mondial, categoria semimijlocie, versiunea WBA: pe 5 ianuarie 2002 l-a învins la puncte, decizie 2-1, pe argentinianul Raul Balbi, la San Antonia (SUA)
  • În revanșa din 31 mai, de la București, românul a învins iar, mai clar, decizie 3-0
  • Meci de unificare a centurilor WBA și IBF, la semimijlocie: pe 17 mai 2003, într-o confruntare cu americanul Paul Spadafora, la Pittsburgh (SUA), arbitrii au decis că meciul s-a încheiat la egalitate, cei doi păstrându-și doar propriile centuri
  • A pierdut centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Callist, un meci care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 octombrie 2003
  • Singurul meci pierdut: pe 25 iulie 2004 a fost învins prin KO de italo-canadianul Arturo Gatti, campionul en titre WBA la categoria ușoară, la Atlantic Metropolis (SUA)
  • Palmares: 24 de meciuri, 22 de victorii, dintre care 8 prin KO, un meci egal, o înfrângere
  • A fost decorat în 2002 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de președintele Ion Iliescu
  • Președintele FR Field: 2012-2015

VIDEO INTEGRAL | Leonard Doroftei, invitat la podcastul GSP „2 la 1”