Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu: „Se impune menținerea internării la terapie intensivă”

Autor: Mona Hera
Ion Iliescu (foto arhiva), Foto: Agerpres

Ion Iliescu (foto arhiva), Foto: Agerpres

Starea generală a fostului președinte al României „se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen”, a anunțat vineri Spitalul Prof. Dr. Agrippa Ionescu, unde Ion Iliescu este internat de luni.

În comunicatul transmis vineri, Spitalul SRI spune că situația medicală a lui Ion Iliescu „impune menținerea internării în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare”.

Unitatea medicală precizează că „este vorba despre un pacient foarte fragil, cu a few boli cronice asociate”.

„Starea generală se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen”, au mai transmis reprezentanții Spitalului SRI.

Informația că Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de luni la secția ATI a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București a apărut în spațiul public marți și a fost confirmată apoi de unitatea medicală, care a precizat că fostul președinte a ajuns la spital „cu o seek for generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”.

Miercuri, Spitalul SRI a transmis că în urma investigațiilor făcute până la acest moment diagnosticul de etapă era de „formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”.

Lasa un raspuns