5% pentru Apărare până în 2035. Acord între ţările NATO înainte de summit-ul de la Haga. Un singur aliat a obiectat

5% pentru Apărare până în 2035. Acord între ţările NATO înainte de summit-ul de la Haga. Un singur aliat a obiectat

Ţările membre NATO au ajuns la un acord cu privire la cheltuirea a 5% din PIB pentru apărare până în 2035. O singura ţară a avut obiecţii. 

Ţările din NATO au ajuns la un acord, conform Reuters, ca la summit-ul de la Haga să semneze o declaraţie comună prin care să îşi seteze ca obiectiv cheltuirea a 5% din PIB pentru Apărare până în 2035. Singurele obiecţii au venit din partea Spaniei, arată sursa citată. 

Declaraţia comună are parte, totuşi, de acordul tuturor celor 32 de membri NATO, dar va deveni oficială abia când va fi aprobată de liderii mondiali, inclusiv de preşedintele SUA, Donald Trump. 

Premierul socialist spaniol, Pedro Sanchez, care a respins această propunere, descriind-o ca fiind „nu doar iraţională, ci şi contraproductivă”, a anunţat duminică în faţa presei compromisul pe care l-a obţinut. Astfel, a precizat el, Spania va aloca apărării 2,1% din PIB, „nici mai mult, nici mai puţin”, estimând că acest nivel de cheltuieli militare va fi suficient pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de NATO. Un procent de 5% din PIB pentru apărare ar fi „disproporţionat, nenecesar” şi incompatibil cu asigurarea prestaţiilor sociale, a explicat premierul spaniol.

Olanda a lansat operaţiunea ‘Scut portocaliu’ pentru a asigura securitatea summitului NATO de săptămâna viitoare, desfăşurând elicoptere de luptă, patrule marine, peste 10.000 de militari şi poliţişti, echipe de deminare şi sisteme de apărare antiaeriană, transmite vineri Reuters.

Aproximativ 6.000 de delegaţi şi lideri din 32 de ţări, inclusiv preşedintele american Donald Trump, vor lua parte la evenimentul cu circuit închis de la World Forum din Haga.

Marina militară olandeză va desfăşura şapte fregate în cadrul celei mai ample operaţiuni de securitate a ţării.

‘Obiectivul este să monitorizăm tot ce se întâmplă în zonă, pe mare şi în aer’, a declarat pentru Reuters comandantul fregatei Tromp, Dennis Oorburg.

Şeful antiterorismului, Pieter-Jaap Aalbersberg, a precizat la postul olandez NOS că riscurile de securitate cibernetică sunt, de asemenea, monitorizate îndeaproape.

Şefi de stat şi de guvern, precum şi miniştri din statele NATO vor sosi luni pe aeroportul Schiphol din Amsterdam şi vor fi escortaţi spre Haga printr-un coridor securizat pe autostradă.

Marţi, regele Willem-Alexander va fi gazda unui dineu de stat pentru liderii NATO. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu va participa la summit, a fost invitat la dineu, dar încă nu a confirmat participarea.

Summitul va începe oficial miercuri, secretarul general Mark Rutte, fost premier olandez, urmând să caute consensul liderilor cu privire la ţinta de cheltuieli de 5% din PIB, cerută de Trump, dar căreia prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez i se opune, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *