Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

După caniculă, vin furtunile. Județele sub Cod portocaliu de vijelii puternice cu rafale ale vântului de până la 90 km pe oră

Autor: Leigha Motsinger

Meteorologii au emis un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabil pe parcursul zilei de miercuri în Moldova, estul Transilvaniei şi estul Munteniei.

nori de furtuna Targu Jiu   Foto Sever Weather Alert Gorj jpg

Potrivit ANM, în aceste regiuni vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) şi grindină de medii şi mari dimensiuni (2-5 cm).

„În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 l/mp.Pe de altă parte, un Cod galben de vânt a fost emis până joi la ora 2:00 şi vizează judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h”, au precizat meteorologii.

ANM a anunțat că un Cod galben de instabilitate atmosferică este valabil până joi la ora 2:00 în Muntenia, Dobrogea continentală, Moldova, Transilvania, sudul Banatului şi Maramureş, precum şi în cea mai mare parte a zonei montane.

În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 60…70 km/h) şi grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Miercuri, 9 iulie, este Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în zone din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa, şi Cod galben în vestul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, în judeţul Brăila şi în zona continentală a judeţului Tulcea.   

Lasa un raspuns