Complexul misterios din Spania în care au fost găsiți morți un ofițer ucrainean și un pilot rus

Complexul misterios din Spania în care au fost găsiți morți un ofițer ucrainean și un pilot rus

În complexul rezidențial Cala Alta din orașul spaniol Villajoyosa a fost descoperit cadavrul lui Ihor Hrușevski, în vârstă de 61 de ani, fost ofițer în cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate din cadrul Ministerului de Interne al Ucrainei. 

Conform ziarului El Español, Hrușevski a fost găsit, de vecini, în piscina complexului în seara zilei de 29 iunie. El și-a cumpărat un apartament acolo cu câteva luni mai devreme. El a fost scos din piscină,  însă nici martorii, nici echipele de intervenție nu au reușit să-l resusciteze, scrie publicația Meduza. Deși nu avea urme de violențe pe corp se pare că au observat sânge într-o ureche.

Vecinii nu știau cine era Hrușevski

Potrivit sursei citate vecinii nu știau de trecutul lui Hrușevski. Ulterior, jurnaliștii au aflat despre acest lucru prin intermediul documentelor publice ucrainene, care arată faptul că, în 1993, acesta a ocupat funcția de șef și reprezentant autorizat pentru înregistrarea persoanelor juridice în Departamentul de Combatere a Criminalității Organizate al Ministerului de Interne pentru regiunile Cerkasî și Kirovohrad. Departamentul a fost desființat în anul 2015, ca parte a reformei poliției din Ucraina.

S-ar fi înecat

Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat, citând consulatul general al țării la Barcelona, că Hrușevski a murit prin înec. El Español a subliniat că un număr mare de ruși și ucraineni locuiesc în zona Villajoyosa.

Pilot rus împușcat în același complex

În februarie 2024, fostul pilot militar rus Maxim Kuzminov a fost împușcat mortal în același complex Cala Alta. În august 2023, el a dezertat din Rusia în Ucraina, pilotând un elicopter militar Mi-8 peste graniță.

Oficialii ucraineni i-au spus să nu părăsească țara, însă ulterior s-a mutat în Spania, unde și-a cumpărat un apartament în Villajoyosa.

Membrii forțelor speciale GRU din Rusia l-au amenințat public că îl vor omorî apărând la televiziunea rusă. Aceștia au promis că îl vor pedepsi ”în măsura maximă a legii”, avertizându-l că ”nu va trăi până la proces”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *