Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Datoriile companiilor din Europa: 7 țări au depășit pragul de alertă, dar România e la polul opus. Cât de îndatorate sunt firmele noastre Furtunile au provocat pagube în cinci județe și în București. Cele mai mari probleme, în Prahova „Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene Avertisment privind viitorul democrației: Recomandările electorale oferite de chatboturile AI sunt „inexacte și nesigure” Petrolier lovit în Strâmtoarea Ormuz. Iranul ridică miza conflictului: atacuri revendicate asupra unor baze SUA din Bahrain și Kuweit Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Datoriile companiilor din Europa: 7 țări au depășit pragul de alertă, dar România e la polul opus. Cât de îndatorate sunt firmele noastre Furtunile au provocat pagube în cinci județe și în București. Cele mai mari probleme, în Prahova „Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene Avertisment privind viitorul democrației: Recomandările electorale oferite de chatboturile AI sunt „inexacte și nesigure” Petrolier lovit în Strâmtoarea Ormuz. Iranul ridică miza conflictului: atacuri revendicate asupra unor baze SUA din Bahrain și Kuweit Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central
Justitie

Președinta CSM, reacție dură la declarațiile lui Nicușor Dan: „Suntem și noi siderați, șocați”

Autor: Clora Grumbles

Președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, respinge acuzațiile președintelui Nicușor Dan referitoare la cererile de pensionare ale magistraților, acuzând o tentativă de destabilizare a justiției. 

Președinta CSM, Elena Costache, respinge acuzațiile președintelui Nicușor Dan FOTO: Captură video

Președinta CSM, Elena Costache, respinge acuzațiile președintelui Nicușor Dan FOTO: Captură video

Președinta CSM, Elena Costache, a declarat miercuri, într-o intervenție la TVR Info, că modificările propuse de Guvern privind vârsta de pensionare și cuantumul pensiilor magistraților pot ascunde o intenție gravă: subordonarea justiției.

Nu îmi dau seama ce se doreşte. Şi atunci când nu îţi dai seama (…), nu vezi finalitatea, scopul clar, deşi se prevalează de măsuri bugetare, nu înţelegem, şi atunci nu te gândeşti decât la faptul că vor destabilizarea, o justiţie care să nu mai fie independentă, o justiţie aservită, o justiţie care nu ştiu în slujba cui să fie, că a cetăţeanului în niciun caz nu are cum să fie”, a afirmat Costache, citată de Agerpres.

Replica la afirmațiile lui Nicușor Dan

Comentariile Elenei Costache vin în contextul în care președintele Nicușor Dan a criticat modul în care sunt formulate cererile de pensionare ale magistraților. El a afirmat că din 74 de cereri analizate, 70% nu conțin o dată exactă de pensionare, ceea ce l-a determinat să întrebe public CSM-ul: „Ce este cu această debandadă?”

Costache a calificat aceste acuzații drept șocante și a explicat că magistrații nu au cum să indice o dată precisă, pentru că aceasta depinde de momentul în care președintele semnează decretul de eliberare din funcție.

„Suntem și noi siderați, șocați cu referire la această afirmație a domnului președinte. Nici nu au cum să treacă colegii noştri data de pensionare, să ceară eliberarea din funcţie, prin pensionare, cu o anumită dată, pentru că în această procedură (…) ei nu au de unde să cunoască momentul în care preşedintele României, indiferent cine este, semnează decretele de pensionare şi nici momentul în care respectivele decrete (…) pleacă la Monitorul Oficial pentru publicare”, a explicat președinta CSM. 

Critici privind lipsa de predictibilitate

În conferința de presă de miercuri, președintele Nicușor Dan a susținut că majoritatea cererilor nu respectă cerința legală de a fi depuse cu 90 de zile înainte, pentru a asigura un cadru predictibil.

Experienţa mea – dacă lucrezi în cofetărie, la cojocărie, la inginerie, la proiectare – au grijă să nu afecteze circuitul producţiei”, a declarat el, comparând situația din justiție cu alte domenii profesionale.

Președintele a subliniat că „președintele nu este notar” și că magistrații ar trebui să respecte termenele legale pentru a nu crea haos în sistem.

Ce prevede noua lege a pensiilor magistraților

În privința noii legi privind pensiile de serviciu ale magistraților, Nicușor Dan a afirmat că este acceptat de toți factorii implicați faptul că „cei care îndeplinesc acum condiţiile de pensionare şi le vor păstra şi nu li se afectează drepturile”.

Tensiunile dintre Executiv și sistemul judiciar rămân însă ridicate, în contextul în care ambele părți acuză lipsa de transparență și de comunicare în ceea ce privește reformele din justiție.

Lasa un raspuns