Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

FC Argeș -promovate. ECHIPELE

Autor: Margarete Drews

02.08.2025, 20:33

  • SuperLiga: Hermannstadt – ”U” Cluj, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj – Universitatea Craiova, duminică, 21:30, DGS 1

FC Argeș s-a impus pe teren propriu, scor 3-1, în fața celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, într-un meci din cadrul etapei a 4-a din SuperLigă.

Pentru piteșteni au marcat Rafael Matos (minutul 16), Robert Moldoveanu (42) și Yanis Pîrvu (68). De partea cealaltă, pentru ”Ciucani” a reușit un EURO-GOL Anderson Ceara (45+6).

FC Argeș – Csikszereda 3-1. A doua victorie la rând pentru piteșteni, după succesul 2-0 cu CFR Cluj

Prima ocazie a meciului le-a aparținut celor de la FC Argeș în minutul 8, când Moldoveanu a reluat cu capul puțin pe lângă poarta lui Simon din centrarea lui Caio.

Piteștenii au continuat să forțeze în atac și au deschis scorul în minutul 16 prin Rafael Matos. Atacantul portughez a fost găsit excelent de Mario Tudose, care i-a trimis lusitanului o pasă peste defensiva ”Ciucanilor”, și i-a permis lui Matos să rămână singur cu portarul Simon și să-l plan pe acesta.

”Vulturii violeți” și-au dublat avantajul pe tabelă în minutul 43 prin Garutti, care a primit o centrare excelentă de la Moldoveanu din lovitură liberă și l-a învins pe Simon cu o lovitură de cap perfectă.

Csikszereda a reușit să reducă din diferență cu puțin timp înainte de finalul primei reprize, în minutul 45+6, printr-un EURO-GOL al lui Anderson Ceara, care l-a surprins pe Straton cu o execuție de senzație, de pe loc, din apropierea careului.

Însă, piteștenii au refăcut diferența de două goluri pe tabelă în minutul 68, când Matos, lansat în flancul drept, a avansat spre careu și i-a pasat în fața porții lui Pîrvu, care nu l-a iertat pe Simon și a făcut 3-1.

Argeș a mai marcat o dată în minutul 78 prin Abel Bettaieb, abia intrat pe teren, dar golul său din interiorul careului a fost anulat pentru un henț comis de atacantul tunisian.

”Ciucanii” puteau reveni din nou în joc în minutul 83, dar șutul lui Ferenczi din interiorul careului s-a dus puțin pe lângă poarta lui Straton.

În cele din urmă, duelul de la Mioveni s-a încheiat cu victoria celor de la FC Argeș, scor 3-1, echipă care se află los angelesdoua victorie consecutivă din campionat după cea cu 2-0 de pe terenul lui CFR Cluj. 

Clasament SuperLigă

Captură de ecran 2025-08-02 204557

Clasamentul din SuperLigă, după FC Argeș – Csikszereda 3-1 / Foto: .ro

VIDEO Rezumat FC Argeș – Csikszereda, scor 3-1

Lasa un raspuns