Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Românul lui Milan are oferta pe masă după evoluția de coșmar din weekend

Autor: Diego Lanz

Articol de Romeo Ene – Publicat miercuri, 13 august 2025, 07:54 / Actualizat miercuri, 13 august 2025 08:37

Andrei Coubiș (21 de ani), fundașul central român de la AC Milan, ar urma să nu fie păstrat în lotul primei echipe în sezonul care urmează să înceapă în Italia.

Duminică, Chelsea a învins-o categoric pe Milan într-o partidă amicală, 4-1, iar Coubiș a avut o evoluție nefastă.

Mai întâi, și-a dat autogol în minutul 5, iar ulterior a primit cartonașul roșu 13 minute mai târziu.

Luni, cei de la sportavellino.it au anunțat că românul e dorit insistent de Avellino, formație nou-promovată în Serie B.

Andrei Coubiș nu intră în planurile lui Allegri și ar putea opta pentru o opțiune în Serie B

Coubiș poate evolua în continuare la echipa U23 a lui AC Milan, însă românul și-ar dori o experiență la nivel de seniori.

Născut la Milano, fundașul central de 1.89m înălțime se află la juniorii lui Milan din august 2019. A urcat treptat până la echipa de tineret a „diavolilor”, unde a fost căpitan.

„Avellino, mai caută un fundaș: apare alternativa «below» la experimentatul Barba.

Avellino s-a interesat deun jucător «below» (sub 23 de ani): Andrei Coubiș, 21 de ani, născut la Milano, dar internațional român, aflat sub contract cu AC Milan.

Piesă de bază în defensiva echipei de tineret a lui Milan, Coubiș a fost inclus de Allegri în lotul primei echipe pentru turneul amical din Anglia (evoluție bună împotriva lui Leeds, mai puțin norocoasă contra lui Chelsea).

Potrivit cotidianului Il Mattino, el reprezintă profilul «below» potrivit pentru Avellino, care are în prezent 18 jucători peste limita de vârstă pe listă și vrea să valorifice transferul lui Ricciardi”, notează italienii.

Avellino a avut un parcurs excelent în sezonul trecut și a terminat pe primul loc în Serie C, cu 75 de puncte. Va debuta în noul sezon pe 24 august, atunci când va merge pe terenul celor de la Frosinone, în prima etapă.

VIDEO. Andrei Coubiș, cartonaș roșu și autogol în Chelsea – AC Milan

100.000 de euroe cota lui Andrei Coubiș, potrivit Transfermarkt

Lasa un raspuns