Un șofer urmărit în Ungaria a fost prins în România. Mașina sa era furată și nu avea permis de conducere

24-08-2025
|
15:08
Un şofer a fost urmărit în Ungaria pentru că se afla la volanul unui autoturism furat, dar nu a putut fi prins, a intrat în România şi a fost oprit după aproape 50 de kilometri de la intrarea în ţară.
Poliţiştii au stabilit că şoferul are 26 de ani şi nu deţine permis de conducere.
Duminică, în jurul orei 1.10, poliţiştii de frontieră au solicitat ajutorul unui echipaj de poliţie pentru oprirea unui autoturism care figura ca fiind furat din Ungaria.
„Autoturismul respectiv a fost urmărit pe o autostradă de pe teritoriul Ungariei de către poliţiştii ungari, dar nu a putut fi oprit, iar, la intrarea în România, de asemenea, nu a putut fi oprit. Astfel, un echipaj de poliţie de la Biroul Autostrăzi Deva-Nădlac a preluat urmărirea, şi, la 48 de kilometri de intrarea în România, s-a reuşit oprirea acestuia. În momentul opririi autoturismului, acesta a acroşat uşor alte două autovehicule”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Ei au menţionat că şoferul este din municipiul Constanţa, are 26 de ani şi nu deţine permis de conducere.
Citește și
El a fost testat pentru consum de alcool şi droguri, iar rezultatele au fost detrimental. Bărbatul a fost predat Poliţiei ungare pentru continuarea cercetărilor.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
Ungaria,
masina furata,
politia de frontiera,
Dată publicare:
24-08-2025 15:08
Articol recomandat de sport.ro
Citește și…
Recomandări
Stiri Sociale
România atrage muncitori calificați din Asia. Ce salarii primesc sudorii, electricienii și inginerii străini
Muncitorii din Asia au început să preia sarcini tot mai complexe. Dacă înainte făceau doar muncă necalificată, acum sunt sudori, electricieni, instalatori, operatori de mașini și chiar ingineri în construcții.
Vremea
Val de frig la last de august. Temperaturile sunt sub media perioadei și pot ajunge chiar și la zero grade în unele zone
România traversează un val de răcire, accentuată neobișnuit pentru ultima săptămână, din august. Temperaturile scad duminică seară sub valorile normale, iar în nord și centru minimele pot ajunge, chiar la pragul de îngheț.
Stiri Various
Hotelurile all-inclusive din Turcia, pe cale de dispariție. În România, numărul lor a crescut rapid
Turcia, o destinație preferată de români pentru vacanțele în regim all-inclusive, ar putea renunța la aceste pachete și la mesele nelimitate. Vor fi înlocuite cu meniuri à la carte pentru a fi redusă risipa alimentară uriașă.
High citite
1
Shutterstock
Stiri Various
2
Profimedia
Stiri externe
3
Shutterstock
Stiri actuale
VIDEO VOYO

Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 19.00 – 24 August 2025
29:49

Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24

Săriți de pe repair
Săriți de pe repair – Trailer
04:05

Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37

I indulge in IT
I indulge in IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07

Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!
00:59

Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28

Dive Deep
Episodul 5
14:59

Interviurile stirileprotv.ro
John Malkovich, intervievat de Andreea Esca : „Filmul e artă plastică, teatrul e viu. E complet diferit”
31:12