Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Karol Nawrocki: Nu intenționez să trimit soldați polonezi în Ucraina / Ce spune președintele suveranist despre Putin

Autor: Augustine Coby

Karol Nawrocki, președintele suveranist din Polonia, a vorbit despre trimiterea de trupe în Ucraina.

El a respins ideea trimiterii de soldați polonezi în Ucraina, parte dintr-o misiune post-război menită să mențină pacea în țara invadată în 2022. În prezent, majoritatea țărilor UE se limitează la sprijin militar indirect (arme, instruire, echipamente), deoarece trimiterea de trupe în mod oficial ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, ceea ce ar fi o escaladare majoră.

„Nu intenționez să îmi dau acordul pentru participarea soldaților polonezi în Ucraina”, a spus clar și ferm președintele polonez Karol Nawrocki.

Totuși, liderul de la Varșovia a avertizat că președintele Vladimir Putin „este gata să invadeze alte țări”, motiv pentru care este imperios necesară dezvoltarea capacităților de apărare și coeziunea cu aliații din NATO.

„În aşteptarea, desigur, a unei păci pe termen lung, a unei păci permanente, care este necesară regiunilor noastre, considerăm că Vladimir Putin este gata să invadeze şi alte ţări”, a declarat Karol Nawrocki.

„Tocmai de aceea ne dezvoltăm forţele armate, parteneriatul şi relaţiile cu aliaţii noştri”, a adăugat acesta în conferința de presă comună cu omologul său finlandez Alexander Stubb 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News

Lasa un raspuns