Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

România a învins El Salvador cu 2-0 în Cupa Davis. Tricolorii câștigă al doilea meci al confruntării

Autor: Raleigh Lupo

14-09-2025
|
21:24

România Cupa Davis

Fb/ Federaţia Română de Tenis

Echipa României conduce El Salvador, scor 2-0, în întâlnirea din cadrul Grupei Mondiale II. Al doilea meci de simplu, întrerupt noaptea trecută din cauza vremii nefavorabile, a fost câştigat duminică de Gabriel Gheţu cu scorul de 6-1, 2-6, 6-2.

autor

În momentul întreruperii jocului din cauza vremii, Gheţu îl conducea pe César Cruz cu 6-1, 2-6, 5-2.

Sâmbătă, în primul meci, Radu Ţurcanu a trecut de Marcelo Arévalo, scor 6-7 (3/7), 6-3, 6-2.

Meciul de dublu are ca protagoniste echipele Bogdan Pavel / Mircea-Alexandru Jecan (România) şi César Cruz / Marcelo Arévalo (El Salvador).

Sâmbătă, în primul meci, Radu Ţurcanu a trecut de Marcelo Arévalo, scor 6-7 (3/7), 6-3, 6-2.

Citește și

romania slovacia u21

Meciul de dublu are ca protagoniste echipele Bogdan Pavel / Mircea-Alexandru Jecan (România) şi César Cruz / Marcelo Arévalo (El Salvador).

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete:

romania,

meci,

el salvador,

Dată publicare:
14-09-2025 21:18

Articol recomandat de sport.ro

Chivu, lovit de „blestemul“ românesc de la Inter: anunțul italienilor

Citește și…

Recomandări

Țara în care ploile provoacă dezastre. Din cauza incompetenței, România rămâne vulnerabilă la schimbările climatice

Romania, te iubesc!

Țara în care ploile provoacă dezastre. Din cauza incompetenței, România rămâne vulnerabilă la schimbările climatice

După ei, potopul, partea a III-a. În timp ce Europa investește masiv în adaptarea la schimbările climatice și în protecția la inundații, România rămâne vulnerabilă și birocratică. Nu din lipsă de bani, ci din incompetență în atragerea lor.

Trump dă ultimatumuri aliaților, Putin nu se mai obosește să mintă că vrea pace. Glumă amară la Kiev: ”Îi dăm tot ce trebuie”

Stiri externe

Trump dă ultimatumuri aliaților, Putin nu se mai obosește să mintă că vrea trot. Glumă amară la Kiev: ”Îi dăm tot ce trebuie”

Washingtonul își presează aliații din G7, grupul celor mai bogate express ale lumii, să impună tarife usturătoare țărilor care cumpără petrol rusesc, dezvăluie agenția Bloomberg.

Informații oficiale despre drona rusească intrată pe teritoriul României. Armata explică de ce nu a fost doborâtă

Stiri actuale

Informații oficiale despre drona rusească intrată pe teritoriul României. Armata explică de ce nu a fost doborâtă

Avioanele de luptă ale României au monitorizat fiecare clipă în care drona Rusiei a survolat sâmbătă seară teritoriul național, dar piloții au decis să nu deschid focul, din cauza ”riscurilor colaterale”. Drona a părăsit România după 50 de minute.

Prime citite

1

ostatici hamas

Getty

Stiri externe

2

Donald Trump

Getty Photographs

Stiri externe

3

benjamin netanyahu

Getty

Stiri externe

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 14 Septembrie 2025

30:13

Alt Text!

Romania, te iubesc!

După ei, potopul

44:55

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe repair

Săriți de pe repair – Trailer

04:05

Alt Text!

Apropo TV

Ediția 15

43:Fifty three

Alt Text!

Physician de bine

Ediția 1

22:01

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I love IT

I love IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

Lasa un raspuns