Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Kremlinul pretinde că e pregătit să soluționeze criza ucraineană

Autor: Lyndia Pecora

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, pretinde că  Rusia e pregătită să soluționeze criza ucraineană.

Rusia pretinde că rămâne deschisă dialogului și pregătită să soluționeze criza ucraineană, însă realitatea indică contrariul. Moscova continuă să împiedice negocierile și încearcă să dea vina pe Kiev și pe Europa pentru întârzieri. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a încercat să prezinte situația ca pe un blocaj extern, ignorând propriile acțiuni care perpetuează conflictul.

„Am auzit aceste declarații. Rusia își menține interesul și disponibilitatea de a soluționa criza ucraineană prin mijloace politico-diplomatice”, a spus el, comentând declarația președintelui american Donald Trump, potrivit căreia răbdarea sa față de președintele Rusiei, Vladimir Putin, se epuizează, scrie Interfax.

Cu toate acestea, Peskov acuză Kievul și Europa: „Din partea Kievului, procesul este artificial încetinit. Nimeni nu vrea să intre în esența conflictului. Europenii împiedică procesul, ei nu intenționează să acorde atenție cauzelor principale ale acestei crize, deschizând astfel calea pentru discutarea soluțiilor pentru cauzele reale. Rusia își păstrează totuși deschiderea și disponibilitatea la dialog”.

„Această pauză (în negocieri n.r.) este evidentă. Se vede că nu există flexibilitate în poziția Ucrainei și nici disponibilitatea regimului de la Kiev de a începe o discuție serioasă. Există apeluri la o întâlnire imediată, dar acestea sunt mai degrabă menite să aibă un efect emoțional”, a mai spus acesta.

Peskov: O întâlnire nepregătită „va fi absolut inutilă”

Dmitri Peskov avertizează că o întâlnire nepregătită „va fi absolut inutilă”.

„Noi, la rândul nostru, spunem că astfel de întâlniri, orice contacte la cel mai înalt nivel, trebuie să fie bine pregătite, astfel încât în timpul unui astfel de dialog să fie fixate concluziile care trebuie stabilite în prealabil la nivel de experți. Dar nici regimul de la Kiev, nici europenii nu sunt dispuși să facă acest lucru”, a mai declarat el.

În practică, însă, lipsa de pregătire și reticența la compromis vin mai degrabă din partea Rusiei, iar acuzațiile lansate la adresa Kievului și Europei par mai degrabă un mecanism de a justifica propria lipsă de progres în negocieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News

Lasa un raspuns