Un apropiat al lui Victor Ponta a murit. A fost unul dintre cei mai longevivi primari

Un apropiat al lui Victor Ponta a murit. A fost unul dintre cei mai longevivi primari

Fostul primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a încetat din viață, la vârsta de 69 de ani, după o luptă grea cu o boală care l-a măcinat în ultimii ani.

Fostul politician se retrăsese din viața publică. Victor Ponta a transmis un mesaj de condoleanțe la aflarea veștii.

„Florin Cârciumaru a fost un primar extraordinar pentru locuitorii din Târgu Jiu, un om de familie și un coleg de partid impecabil 😪😪😪. Pentru mine, a fost un exemplu de caracter și de muncă, un sfătuitor înțelept în momente importante și un prieten la nevoie. Condoleanțe familiei și celor dragi 🙏🙏 Dumnezeu să-l odihnească 🙏🙏🙏”, este mesajul postat de Victor Ponta.

Și actualul primar al municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a transmis un mesaj.

„Am primit cu adâncă durere vestea trecerii la cele veșnice a domnului Florin Cârciumaru, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității din Târgu Jiu. În aceste momente de grea încercare, transmit cele mai sincere gânduri de alinare și compasiune familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Cine a fost Florin Cârciumaru

Florin Cârciumaru rămâne în istoria administrației publice locale ca cel mai longeviv primar din județul Gorj. A condus municipiul Târgu Jiu timp de șase mandate consecutive, între anii 2000 și 2016. La începutul celui de-al șaselea mandat, a candidat și a fost ales senator pe listele PSD Gorj, renunțând la fotoliul de la Primăria Târgu Jiu, pentru Parlament.

În perioada 2016-2020, Cârciumaru a deținut funcția de președinte al Comisiei pentru Administrație Publică din Senatul României. Ulterior, nu a mai fost sprijinit pentru un mandat de parlamentar de către PSD, partid pe care l-a condus la Gorj vreme de 15 ani. A mai cochetat o vreme cu ProRomânia.

Pe lângă activitatea sa administrativă, Cârciumaru a fost și o figură marcantă în politica locală, ocupând funcția de președinte al PSD Gorj pentru o perioadă îndelungată.

S-a retras din funcția de președinte al PSD Gorj, iar după mandatul în Senat, a fost angajat administrator la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, de unde s-a pensionat.

Odată cu ieșirea la pensie, s-a retras și din viața publică, în aceeași perioadă fiind diagnosticat și cu o boală gravă, cu care s-a confruntat în ultimii ani de viață.

About The Author

What do you feel about this?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *