Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Moscova elimină taxa de import la benzină pentru a combate lipsa de combustibil

Autor: Larisa Center

Rusia are opţiunea de a importa benzină, le-a spus miercuri jurnaliştilor vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters.

„Această posibilitate există. Legislaţia noastră permite importurile, iar Guvernul Rusiei a redus taxa de import impusă anterior, de 5%, care era, în principiu, prohibitivă”, a declarat Novak.

Acesta a adăugat: „Acum, Executivul a redus această taxă la zero, astfel încât operatorii economici pot furniza benzină şi produse petroliere”.

Unele regiuni ruseşti sunt afectate de deficitul de benzină, după ce Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ruseşti, într-o mişcare de a reduce fluxul de petrodolari în vistieria Kremlinului, precum şi aprovizionarea cu combustibil a frontului. Rafinăriile au fost o ţintă majoră pentru atacurile recente, ducând la o scădere a ratelor de procesare a ţiţeiului cu cel puţin 7% în ultimele două luni. Această situaţie a agravat, la rândul său, criza de combustibili de pe piaţa rusă.

Economia Rusiei înregistrează o încetinire drastică în acest an, iar Guvernul prognozează o creştere a PIB-ului de 1%, după o creştere de 4,3% în 2024 şi de 4,1% în 2023, deşi Fondul Monetar Internaţional şi-a înrăutăţit previziunile pentru 2025, de la 0,9% la 0,6%.

Lasa un raspuns