Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Rusia se confruntă cu o criză demografică fără precedent. Ce soluții propune un deputat rus: „Cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii”

Autor: Zonia Lupo

Declarații controversate în Rusia, în contextul scăderii dramatice a natalității. Deputatul Oleg Matveicev, membru al Partidului Rusia Unită, susține că pentru a stimula creșterea numărului de nașteri este necesară reducerea nivelului de trai al populației.

Declarațiile lui Oleg Matveicev au fost susținute și de alți parlamentari. FOTO: Shutterstock

Declarațiile lui Oleg Matveicev au fost susținute și de alți parlamentari. FOTO: Shutterstock

„Cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii”, a spus parlamentarul în timpul unei dezbateri în Camera Civică privind un proiect de lege care interzice avorturile forțate.

Matveicev a cerut renunțarea la ideea că sprijinul financiar sau îmbunătățirea condițiilor de viață pot încuraja familiile să aibă copii. „Toată experiența globală arată exact opusul: cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii. Cele mai ridicate rate ale natalității se înregistrează în țările sărace, iar cele mai scăzute în țările bogate”, a declarat acesta, potrivit The Moscow Times.

Deputatul a criticat și politicile de sprijin pentru familii: „Toate aceste discuții despre ‘dați-ne apartamente, dați-ne beneficii, apoi vom face copii’ sunt doar minciuni.”

În timpul dezbaterii, Oleg Matveicev a comparat avorturile cu pierderile de vieți omenești din războaie, afirmând că „după legalizarea avortului în URSS, noi înșine am ucis mai mulți oameni decât Hitler”. El a deplâns faptul că „femeile vor astăzi carieră în loc de familie”, adăugând că „nimeni nu va scăpa de pedeapsă” pentru această alegere.

Declarațiile sale au fost susținute și de alți parlamentari. Vitali Milonov a afirmat că „un bărbat adevărat nu va permite niciodată un avort”, în timp ce deputatul Nikolai Nikolaev a cerut o „luptă împotriva valorilor ultraliberale” și recunoașterea vieții copilului „încă dinainte de naștere”.

Și preotul Fiodor Lukianov a comparat dreptul femeilor la avort cu planurile naziste de exterminare, propunând chiar încetarea cooperării Rusiei cu Organizația Mondială a Sănătății, din cauză că OMS recunoaște acest drept.

În Rusie este o criză demografică fără precedent. Potrivit Rosstat, în primul trimestru al anului 2025 s-au născut 288.800 de copii, cu 4% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut — cel mai scăzut nivel din ultimele secole. În 2024, numărul total al nașterilor a fost de 1,22 milioane, cel mai mic din 1999, în timp ce numărul deceselor a depășit 1,8 milioane.

Deși președintele Vladimir Putin a lansat în 2018 proiectul național „Demografie”, bilanțul arată că, între 2018 și 2023, populația Rusiei a scăzut natural cu 3,4 milioane de persoane.

Lasa un raspuns