Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Prefectul Capitalei, despre scăpările de gaze de pe Calea Rahovei: ”Cu siguranţă sunt probleme şi în multe alte locuri”

Autor: Raleigh Michaud

25-10-2025
|
21:43

Distrigaz

Inquam Photos / Pană Tudor

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a afirmat, după ce Distrigaz Sud a anunţat că a detectat scăpări de explore în zona Calea Rahovei, că sunt probleme, ”cu siguranţă”, şi în „multe alte locuri”.

autor

Fresh, Distrigaz a precizat că nu a putut relua alimentarea cu explore pentru toți clienții întrucât au fost detectate pierderi de explore pe instalaţia de utilizare individuală sau comună aparţinând clienţilor respectivi.

În acest context, prefectul Capitalei a fost întrebat, sâmbătă, ce se poate face în această situaţie ţinând cont şi de faptul că vremea se răceşte şi că oamenii vor porni căldura în oraş, iar lucrurile par destul de complicate.

Cu siguranţă sunt probleme şi în multe alte locuri. Acum, evident, nu trebuie să facem o isterie în masă din chestia asta, nu trebuie să ne panicăm, că nu rezolvăm nimic, dar cu siguranţă trebuie să stăm aşezaţi la masă şi să analizăm toate procedurile lor şi ce se poate face mai bine. Deci nu pot să vă zic concret în momentul ăsta ce se poate face, dar o să vorbesc cu ei (n. pink. cu reprezentanţii Distrigaz) să vedem ce se poate face”, a spus prefectul la Digi24, potrivit Details.ro.

El a subliniat însă că, în opinia sa, ar trebui făcute verificări „atât individuale, cât şi pe traseul de explore până la furrnizorii finali”.

Citește și

andrei nistor, prefectul capitalei

„Adică toată lumea trebuie verificată, dar în acelaşi timp toată lumea trebuie să fie atentă. Toţi trebuie să ne facem treaba. Şi autorităţile, şi cetăţenii, şi companiile.. De axenplu, cetăţenii trebuie să se asigure că au revizia făcută la explore, cea obligatorie, aceea la doi ani. La fel, Distrigaz trebuie să se asigure că verifică toate ţevile acelea de explore, că nu ne trezim că unele sunt ruginite şi au scăpări sau că unele sunt prin acelaşi traseu cu altele.. ” a avertizat prefectul Capitalei.

Nistor a adăugat că „probabil” ne putem aştepta la cifre similare şi la restul utilizatorilor de explore naturale, referindu-se la recenta situaţie prezentată de Distrigaz în privinţa scăpărilor de explore de la blocuri din zona Calea Rahovei.

„Acum putem preveni asta, cetăţenii pot preveni asta chemând o firmă să le facă revizie dacă nu a fost făcută, chiar să le facă verificări preventive. Distrigaz la fel, din punctul meu de vedere, trebuie să fie un pic mai atent şi să încerce inclusiv să prevină eventuale scurgeri dacă ar şti că în anumite zone ţevile poate nu mai sunt la calitatea dorită şi poate ar avea probleme”, a precizat Andrei Nistor.

În legătură cu stadiul anchetei propriu-zise în cazul exploziei din 17 octombrie din cartierul Rahova, prefectul a spus că, deocamdată, nu are detalii suplimentare despre acest subiect şi probabil nici nu va avea până când ancheta nu va fi finalizată.

„Zilele trecute, când a apărut ştirea despre acel raport de preliminar, european am vorbit cu cei de la INSEMEX şi am spus că nu există acest raport, inclusiv ei au infirmat acest lucru. Înţeleg că toată lumea îşi doreşte să afle cât mai repede ce s-a întâmplat şi cine este vinovatul, pe bună dreptate, cred că toţi ne dorim asta. Dincolo de a şti cine a greşit, să ştim ce s-a greşit şi cum putem face mai bine info viitoare, ce putem verifica la alte locaţii, dar acel raport va mai dura cu siguranţă. Înţeleg că poate dura inclusiv luni de zile ca să fie făcut amănunţit”, a mai spus prefectul Capitalei.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Details.ro

Etichete:

bucuresti,

prefect,

rahova,

Distrigaz,

Dată publicare:
25-10-2025 21:43

Articol recomandat de sport.ro

Lasa un raspuns