Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

Moșteanu explică cum a evitat armata: Am lălăit-o cu școala până în 2005. Apoi au tras unii și alții de mine să vin să lucrez

Autor: Samatha Stoval

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a povestit cum a evitat serviciul militar obligatoriu la începutul anilor 2000.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a povestit sâmbătă seara la Antena 3 CNN cum a evitat stagiul militar obligatoriu în anii în care serviciul în armată era încă impus prin lege. Oficialul a explicat că statutul de student și contextul legislativ de la începutul anilor 2000 au făcut ca ordinul de încorporare să nu mai vină. Totuși, Moșteanu a ținut să precizeze că a muncit, că este familiarizat cu armele, pentru că a tras de mai multe ori în poligoane private, și a subliniat că sportul practicat ani la rând l-a ajutat să dobândească disciplină, spirit de echipă și rezistență – calități pe care le consideră apropiate de cele formate în armată.

„Eu, când am intrat de-a lungul vieții, am tot lălăit-o cu școala, cum se zice pe românește”

„Asta am mai explicat, dar mai explic o dată. În ’92 am intrat la facultate, apoi m-am apucat să muncesc. Am zis că termin eu facultatea, la un moment dat, și anume Automatica. N-am mai terminat-o. M-am apucat de o particulară. Am tot muncit. Eu, când am intrat de-a lungul vieții, am tot lălăit-o cu școala, cum se zice pe românește. După aia m-am angajat. Am fost ‘head hunted’ (ofertat la angajare, n.r.), au tras unii și alții de mine să vin să lucrez, ceea ce a fost convenabil. Și apoi, după începutul anilor 2000, nici nu prea mai veneau ordine de încorporare. Eu, fiind student, puteam să fac (armata) la finalul facultății și spre 2005 s-a decis că din 2007 nu se va mai face armata obligatorie. Însă undeva la începutul anului 2000 nu mai trăgea armata de tine să vii să faci armata obligatorie. Am tras cu arma, chiar de multe ori, în poligoane private, înainte să fiu ministru. Nu e foarte complicat. Sunt poligoane private. Chiar e o experiență foarte bună. E un cadou foarte bun pe care eu l-am făcut prietenilor mei. De exemplu, când n-aveți o idee de cadou: o sesiune de trageri. Există poligoane private în tot Bucureștiul și în jurul Bucureștiului. E o experiență frumoasă.

Credeți că te face armata bărbat?

Cred că ajută armata. Ajută la disciplină, la spirit de echipă, cred. Eu am făcut mult sport, am jucat 15 ani baschet într-o formă organizată și asta cred că ajută poate la fel de mult, poate la fel de important, tot pentru spirit de echipă, pentru organizare, pentru muncă, pentru fitness. E foarte important să poți să te miști bine, să fii bine în pielea ta până la o vârstă cât mai înaintată. Eu mai fac și acum un pic de sport. Eu fac 52 de ani în curând, în decembrie. Am făcut mult sport, mai fac și acum, mai puțin. Da, aș putea să mai slăbesc niște kile, să mai alerg un pic. Mircea Badea, colegul dvs., probabil face mai multe flotări decât mulți cu 20 de ani mai tineri, dar e foarte sportiv. Dar, din nou, vârsta e o chestie aproximativă, depinde de stilul de viață foarte mult și le recomand tuturor să facă mișcare”, a explicat Ionuț Moșteanu.

Lasa un raspuns