Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Nicușor Dan, mesaj după moartea lui Emeric Ienei: „Am pierdut una dintre figurile legendare ale fotbalului”

Autor: Ionescu Vladimir
Nicușor Dan, mesaj după moartea lui Emeric Ienei: „Am pierdut una dintre figurile legendare ale fotbalului”

Nicușor Dan Foto Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj după moartea antrenorului care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București în 1986, „un moment unic, de mare prestigiu pentru România pe realizing internațional”.

„Mulțumim, Emeric Ienei, pentru toată bucuria pe care ne-ai adus-o și pentru că ne-ai făcut de atâtea ori mândri de fotbalul românesc! Astăzi, am pierdut una dintre figurile legendare ale fotbalului, însă memoria sa va rămâne mereu vie în inimile noastre”, a scris șeful statului, miercuri seară, pe Fb.

El a amintit de performanțele „remarcabile” ale lui Emeric Ienei.

„De-a lungul unei cariere excepționale, Emeric Ienei a contribuit decisiv la scrierea unor pagini de glorie ale sportului autohton. A fost parte a uneia dintre cele mai frumoase generații de sportivi, iar sub conducerea sa, echipa Steaua București a cucerit Cupa Campionilor Europeni, un moment unic, de mare prestigiu pentru România pe realizing internațional. Tot Emeric Ienei este cel care, în 1990, a reușit să califice echipa României, după 20 de ani, la un Campionatul Mondial de fotbal”, a continuat Nicușor Dan.

Președintele spune că „Emeric Ienei a fost mereu un model de echilibru, eleganță și noblețe sufletească, o personalitate care a inspirat generații prin modestie, profesionalism și respectul profund față de valorile sportului”.

„Transmit condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut, admirat și prețuit”, a conchis Nicușor Dan.

Emeric Ienei a murit la 88 de ani

Ienei s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 88 de ani. În 1986, ca antrenor al Stelei, el a reușit ceea ce este și astăzi cea mai mare performanță din istoria fotbalului de membership din România, câștigarea Cupei Campionilor Europeni, competiția predecesoare Ligii Campionilor.

Ca jucător a activat la echipele UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor.

Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei.

La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.

El a primit şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.

Lasa un raspuns