Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Politica

Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: ‘Am ajuns la un acord’

Autor: Elroy Catt

Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: „Am ajuns la un acord”.

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a făcut un anunț extrem de important în plină noapte.

După ore întregi de negocieri, Negrescu a transmis că s-a ajuns la un acord.

Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: „Am ajuns la un acord”

Concret, potrivit anunțului făcut de Victor Negrescu, s-a ajuns la un acord cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026.

„Am ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru 2026, un acord rezultat după multe ore de negocieri, zile întregi de discuții tehnice și foarte multă determinare. Nu este doar un set de cifre. Este un angajament real pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai pregătită pentru provocările viitorului.

Ca membru al echipei de negociere a Parlamentului European m-am luptat pentru prioritățile care ating direct viața oamenilor: educație, mobilitate, energie, cultură, cercetare, sprijin pentru IMM-uri, protecție civilă, siguranță și apărare, dar și valori democratice solide. Într-un context politic dificil, am demonstrat că, atunci când există voință, se pot obține rezultate concrete pentru Europa, pentru România și pentru fiecare cetățean”, a afirmat Negrescu, într-o postare pe Facebook.

Creșterile bugetare pe care le-au susținut activ Negrescu și colegii săi social-democrați

„Printre creșterile bugetare pentru 2026 obținute, se numără câteva amendamente pe care le-am susținut activ împreună cu grupul social-democrat:

Infrastructuri moderne și sigure

– Connecting Europe Facility – Transport: +8,5 milioane €

– Connecting Europe Facility – Energie: +15 milioane €

Competențe, educație și mobilitate

– Erasmus+: +3 milion € pentru mai multe burse și oportunități pentru tineri

– Creative Europe: +1 milion € pentru cultură și industriile creative

– CERV – Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori: +1 milion € pentru proiecte civice și democratice

Economia europeană și IMM-uri

– Single Market Programme: +2 milioane € suplimentare dedicate întreprinderilor mici și mijlocii

Forță de muncă, dialog social și protecție civilă

– Sprijin pentru organizațiile lucrătorilor: +1,5 milioane € pentru informare și formare

– Union Civil Protection Mechanism: +10 milion € pentru intervenții mai rapide în situații de urgență

Securitate și politică externă

– Mobilitate militară: +10 milioane € pentru un răspuns mai eficient la amenințări

– ⁠Parteneriatul estic / Republica Moldova: +25 milioane €

Cercetare, inovare și securitate cibernetică

– Horizon Europe: +20 milioane €

– Consolidarea Centrului european de competențe în domeniul securității cibernetice (ECCC), cu sediul la București, o investiție esențială pentru rolul României în arhitectura europeană de securitate digitală”, a transmis vicepreședintele PE.

Documentul va fi votat în noiembrie

Conform lui Negrescu, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026 ar urma să fie votat în luna noiembrie.

„Acest acord arată că, indiferent de diferențele dintre instituții, putem construi compromisuri solide atunci când interesul cetățenilor este pe primul loc. Bugetul pentru anul 2026 înseamnă mai multe oportunități pentru tineri, condiții mai bune pentru muncitori, sprijin pentru IMM-uri, răspuns mai eficient în situații de urgență, investiții în securitate, mai multă inovație și un rol consolidat al României în domeniul securității cibernetice europene.

Documentul va fi supus votului final în sesiunea plenară din noiembrie”, a mai precizat el.

Lasa un raspuns