Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Mirabela Grădinaru, implicată în Proiectul Președinției „România în lumină”. Primul eveniment, astăzi, la Palatul Cotroceni

Autor: Ramona Ciobanu
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan. Foto: Totul despre mame

Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan. Foto: Totul despre mame

Proiectul social „România în lumină” va începe luni primul eveniment, care va avea loc la Palatul Cotroceni, fiind dedicat Zilei Naţionale a Copiilor Născuţi Prematur. Proiectul este organizat cu implicarea Mirabelei Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, primul eveniment din această serie va fi organizat de ARNIS – Asociaţia Română pentru Nou-născuţii Îndelung Spitalizaţi, în parteneriat cu Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Sănătăţii, cu implicarea Mirabelei Grădinaru, potrivit Knowledge.ro.

Evenimentul va avea loc luni, 17 noiembrie, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, începând cu ora 15:30.

Cu această ocazie, va fi organizată „o masă rotundă pentru crearea unui parteneriat intersectorial în vederea garantării drepturilor la viaţă, sănătate şi dezvoltare pentru nou-născuţii cu risc”, potrivit Administrației Prezidențaile.

Vor participa ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, consilierul prezidenţial Diana Iancu, consilierul de stat Diana Punga, conf. dr. Cătălin Gabriel Cîrstoveanu, preşedintele Comisiei de neonatologie din Ministerul Sănătăţii, reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, parlamentari din comisiile de specialitate, profesionişti din domeniul clinical, precum şi Mirabela Grădinaru, ea însăşi mamă a doi copii născuţi prematur.

Luni seară, de la ora 18:20, pe Platoul Baroc, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culoarea mov, simbol al solidarităţii şi al speranţei pentru copiii născuţi prematur şi pentru familiile acestora.

„România în lumină”, un proiect cu caracter social, îşi propune să aducă în atenţia publică teme fundamentale pentru sănătatea, educaţia şi bunăstarea copiilor, tinerilor, femeilor şi categoriilor vulnerabile din societate, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

„Această iniţiativă este menită să creeze un cadru de dialog între autorităţile publice, organizaţiile non-guvernamentale şi comunitate pentru a identifica împreună soluţii concrete şi sustenabile”, a precizat sursa citată.

Lasa un raspuns