Reacția lui Marian Vanghelie, acuzat de o tânără că a urmărit-o și amenințat-o. „I-am spus: Tu ești bolnavă la cap?”
26-11-2025
|
19:24
Fostul primar Marian Vanghelie a ajuns în atenția poliției, într-un nou scandal. O femeie în vârstă de 33 de ani l-a acuzat că ar fi urmărit-o pe străzile din Capitală și din Ilfov, în plină noapte.
Mai mult, spun surse din anchetă, femeia s-ar fi plâns că ar fi fost amenințată cu moartea. Fostul lider PSD se apără, spunând că el a fost cel urmărit, dar recunoaște că și-a ieșit din fire.
În puterea nopții, femeia a cerut ajutorul unui echipaj de poliţie.
Corespondent PROTV: „Femeia s-a apropiat de un echipaj de poliție aflat pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei, spunând că este urmărită în trafic de o mașină. Potrivit Poliției, aceasta a precizat că la un moment dat, mașina ar fi oprit și că individul în vârstă de 57 de ani i-ar fi adresat injurii și ar fi amenințat-o. Bărbatul, pasager în mașina respectivă, expertise Marian Vanghelie.”
Tocmai când femeia le povestea poliţiştilor ce se întâmplase, lângă ei a oprit și maşina în care expertise Marian Vanghelie. Fostul primar al Sectorului 5 și lider al PSD a acuzat-o că ea ar fi fost, de fapt, cea care îl urmărea.
Citește și
Marian Vanghelie – fostul primar al sectorului 5: „De la Guvern până la Pipera, domnule, jumătate de oră, încontinuu cu 20 și cu 40 la oră, mergea după noi în față, spate, în față, scoate în față, spate.”
A recunoscut însă un moment de agresivitate verbală.
Marian Vanghelie – fostul primar al sectorului 5: „Când mergea încet mașina, la un moment dat, ne-am dus după mașină, față în față am deschis geamul și i-am spus, domnul Ciocârlan te-a pus? Tu ești bolnavă la cap, ești nebună? N-am văzut-o în viața mea, decât că am fost puțin mai obraznic și am spus, vă duceți la pușcărie…”
Cătălina Toma, purtător de cuvânt Poliția Capitalei: „Cercetările sunt efectuate din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, urmând a fi sesizată unitatea teritorială competentă.”
Protagoniștii scandalului nu au depus plângere până în acest moment. Contactată de Știrile PROTV, femeia nu a transmis un punct de vedere.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Pro TV
Etichete:
scandal,
marian vanghelie,
urmarire in trafic,
Dată publicare:
26-11-2025 19:06
Articol recomandat de sport.ro
.webp)