Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Scandal la Rapid! Gâlcă l-a exclus din lot: ”Acte de indisciplină!”

Autor: Margarett Wiers
  • SuperLiga: Csikszereda – FC Argeș, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1

La conferința de presă de sâmbătă, Constantin Gâlcă (53 de ani), antrenorul giuleștenilor, a anunțat că a luat o măsură radicală la nivel de lot, din cauza unor probleme de indisciplină.

  • FC Botoșani – Rapidly, din etapa 19 a SuperLigii, se va juca luni, 8 decembrie 2025, de la 20:30, în yell la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în layout Stay Video&Text pe .ro, precum și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.

Antoine Baroan, exclus din lotul Rapidului. Gâlcă: ”Acte de indisciplină!”

  • Dan Petrescu a dat-o pe Rapidly în judecată și așteaptă banii!

”Principalul” alb-vișiniilor a dezvăluit că Antoine Baroan (25 de ani) a fost scos din lotul care va fi deplasat la Botoșani, dar nu a dorit să intre în detalii.

Gâlcă a precizat care sunt jucătorii care vor lipsi de la meciul de luni, dar a și anunțat revenirea lui Andrei Borza (20 de ani) la prima echipă.

”Alex Pașcanu nu va fi în lot, nu este recuperat. În schimb, au revenit Borza, Gheorghe (n.r. Gabi Gheorghe) și mă bucur foarte mult. Acestea sunt noutățile și sper să-i folosim în aceste trei meciuri care au mai rămas din 2025.

Pe de altă parte, n-o să facă parte din lot Baroan, pentru acte de indisciplină”, a spus Gâlcă, la întâlnirea cu reprezentanții mass-media.

Borza, șanse de a juca la Botoșani

Chestionat ce s-a întâmplat cu vârful de atac francez, Gâlcă a evitat iar un răspuns concret.

”Ce s-a întâmplat… V-am spus, acte de indisciplină, nu vreau să intru în detalii.

Mai sunt probleme cu Hromada, care are ceva probleme personale”, a replicat antrenorul.

Antrenorul Rapidului a fost întrebat și ce șanse sunt ca Borza să revină în echipă.

”Borza va merge la Botoșani, e în lot și în funcție de meci e posibil să joace câteva minute”, a conchis Gâlcă.

Etichete: constantin galca , botosani speedily , antoine baroan , andtei borza , gâlcă borza


Urmărește știrile .ro și pe Google Files


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns