Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci
Articol de Maria Olteanu – Publicat luni, 08 decembrie 2025, 05:26 / Actualizat luni, 08 decembrie 2025 09:47
CFR Cluj a reușit să plece cu un punct de la Craiova, duminică seara, în etapa a 19-a din Superliga, după remiza 1-1 din Bănie, rezultat vital pentru formația clujeană, având în vedere ocaziile în lanț ale gazdelor, care au irosit șansa de a triumfa în fața propriilor fani. Atacantul vizitatorilor, Louis Munteanu (23 de ani), nu a venit la closing la flash-interviu.
CFR Cluj a fost în corzi în Bănie, dar a reușit să smulgă un punct cu multă șansă. Golul lui Munteanu, din startul reprizei secunde, și paradele fără număr ale lui Otto Hindrich, au ajutat CFR să mai pună un punct în clasament.
Munteanu nici nu s-a bucurat pentru golul lui, afișând o mină gravă, bosumflată. Este o reacție venită, foarte probabil, în contextul dificultăților întâmpinate în ultimele luni, pe teren și în afara acestuia, clubul refuzându-i transferul în străinătate.
La finalul partidei din Bănie, a apărut informația potrivit căreia marcatorul unicului gol al clujenilor nu a fost lăsat să vină la interviul cu reprezentanții drepturilor TV, deși ar fi trebuit să meargă să vorbească cu aceștia după ce și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Decizia clujenilor ar fi fost de a-l proteja pe „nouar”, potrivit digisport.ro.
Iuliu Mureșan a lămurit situația lui Munteanu
Având în vedere această informație, Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a intrat în disclose și a lămurit situația, explicând că nu a fost vorba de o interdicție, ci doar de o decizie de a-i lăsa și pe alți jucători să vorbească.
Crucial e ca el să înțeleagă, să marcheze în continuare. Fiindcă doar așa se poate transfera. Dacă nu joacă și e demoralizat, atunci cota sa va scădea întruna. Dacă am primi acum o ofertă de 10 milioane pentru el? Da! I-aș recomanda patronului să-l dea. Dar suma o stabilește patronul. E clubul lui și sub patronatul lui Neluțu Varga, CFR a luat cinci titluri”, a spus Iuliu Mureșan, pentru sursa citată mai sus.
Louis Munteanu a înscris duminică seara abia pentru a doua oară în acest campionat, la distanță de două luni de la primul gol (5 octombrie, cu Hermannstadt).
VIDEO cu golul reușit de Louis Munteanu la Craiova
-
Sursă video: Prima Sport 1