Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Un animal misterios dispărut din România, surprins în pădurile județului Hunedoara. Ce spun specialiștii despre descoperirea neașteptată

Autor: Camellia Guillemette

Un elan, specie dispărută din România, a fost filmat miercuri, 10 decembrie, în județul Hunedoara. Descoperirea, rămâne un mister pentru experți, care nu știu de unde a venit animalul.

Animalul fimat în pădurile din Hunedoara FOTO: captura video

Animalul fimat în pădurile din Hunedoara FOTO: captura video

Un exemplar de elan (Alces alces) a fost filmat în județul Hunedoara, o descoperire considerată „importantă pentru fauna sălbatică a României”, potrivit Rewilding România. Această specie a dispărut de pe teritoriul țării noastre, iar prezența sa rămâne un mister pentru specialiști.

„Anunțăm oficial o descoperire importantă pentru fauna sălbatică a României: confirmarea prezenței elanului în județul Hunedoara. Ca urmare, astăzi, echipa noastră de teren a fost mobilizată pentru a verifica și documenta prezența speciei. Colegii au reușit să localizeze și să confirme prezența elanului prin observație directă și filmări”, se arată în comunicatul Rewilding România.

ONG-ul a anunțat că va continua să monitorizeze zona și va colabora cu autoritățile locale pentru protecția exemplarului.

„Colegii au reușit să localizeze și să confirme prezența elanului prin observație directă și filmări. Echipa Rewilding România va continua să monitorizeze zona și să colaboreze cu autoritățile locale pentru a asigura protecția acestui exemplar de elan”, a precizat Rewilding România.

Deși nu se știe exact de unde provine animalul, Rewilding România menționează că populații stabile de elani există în Ucraina și Polonia, iar aceștia pot acoperi distanțe mari, fiind posibil ca animalul să fie în tranzit.

Pe de altă parte, Alexandru Bulacu, directorul executiv al Societății Române de Sălbăticie (SRS), consideră puțin probabil ca elanul să fi venit dintr-un mediu natural sălbatic.

„Deși momentan nu se știe de unde a venit, este cunoscut faptul că în Ucraina și Polonia există populații stabile de elani. Știind de asemenea că elanii pot acoperi distanțe mari și că au tendința de a se dispersa, există posibilitatea ca acest exemplar să provină din una dintre cele 2 țări, fiind doar în tranzit în această zonă”, a explicat Alexandru Bulacu.

În trecut au existat populații stabile în mai multe țări din Europa, inclusiv în România, fiind o specie nativă țării noastre, dar care în timp a dispărut.

„În acest context, este îmbucurător faptul că vedem întoarcerea în mod natural a unei specii într-o zonă în care odinioară trăia”, a spus Bulacu. 

Lasa un raspuns