Mesajul lui Nicușor Dan pentru românii din Marea Britanie: „Cred că reprezentați un potențial uriaș pentru țara noastră”
„Am un optimism foarte puternic față de România, pe termen mediu”, le-a transmis președintele Nicușor Dan românilor din Marea Britanie, în cadrul unei întâlniri organizate la Ambasada României din Londra.

Nicușor Dan FOTO: AFP
Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Marea Britanie, în cadrul unei vizite la Ambasada României de la Londra.
„Vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi o carte de vizită a României, imaginea României pentru multă lume care nu a apucat încă să o viziteze. (…) Vreau să vă felicit pentru faptul că rămâneţi ataşaţi de România şi aici sunt foarte importante asociaţiile, e foarte importantă biserica şi eu cred că reprezentaţi un potenţial uriaş pentru România prin ceea ce sunteţi. Întrebarea recurentă este cum facem dintr-un potențial să ajungem să concretizăm ceva”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a spus că, în urma unei întâlniri recente cu mai multe asociații ale românilor din străinătate, s-a convenit crearea unui portal dedicat românilor din afara granițelor.
„Încercăm să facem cel puțin un portal care să cuprindă la început asociațiile, apoi specialiștii pe domenii, cursurile de limba română. Astfel încât să realizăm o rețea care să ne ajute pe toți”, a spus Nicușor Dan.
De asemenea, președintele Nicușor Dan le-a cerut românilor din Regatul Unit să aibă încredere în direcția în care se îndreaptă România.
„Vreau să vă mai transmit optimismul foarte puternic pe care-l am față de România. Pe termen mediu. De multe ori, avem o privire emoțională, pe termen scurt și foarte scurt, dar ca să ne evaluăm cu acuratețe trebuie să ne evaluăm pe perioade mai mari. (…) Vedem o țară care și-a dublat PIB-ul în 10 ani și toate atuurile pe care le are în perioada următoare. Sunt toate șansele ca România să intre în OCDE la jumătatea anului viitor. Există o maturizare, chiar dacă întârziată, a administrației publice din România, chiar dacă are unele restanțe în zona de integritate. Deci există perspectivele ca România să devină, pe termen mediu, imaginea pe care ne-o facem noi despre ea”, a mai transmis președintele.
Miercuri, 17 decembrie, tot la Londra, șeful statului se va întâlni cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Regatul Unit și cu lideri ai companiilor britanice.