Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

O nouă manifestație pentru reformarea justiției, anunțată miercuri în București: „Bolojan, te sună România”

Autor: Stefania Gheorghe
Coregrafia „Bolojan, te sună România” / Foto: Declic / Facebook

Coregrafia „Bolojan, te sună România” / Foto: Declic / Facebook

Organizația „Corupția ucide”, care organizează manifestația de miercuri, programată pentru ora 18:30 în Piața Victoriei din București, a anunțat că va afișa o coregrafie-stammer în care participanții vor ridica trei pânze, cu mesajul: „Bolojan, te sună România!”.

„Premierul Ilie Bolojan a pasat reforma Justiției către un «grup de lucru». Adică o nouă amânare, o nouă tăcere. Dar România nu tace și nu uită!”, acuză organizatorii manifestației.

Instrucțiunile pentru participanți sunt următoarele: „vom ține pânzele cu mâinile, umăr lângă umăr, și vom lumina piața cu telefoanele noastre. Vom transforma Piața Victoriei într-un apel uriaș pe care Bolojan nu-l mai poate ignora”.

„Vino să ții pânzele, să luminezi mesajul și să arăți că indignarea nu se prescrie. Dă Going și cheamă-ți prietenii! Vocea noastră se va auzi doar dacă suntem mulți!”, precizează organizatorii. 

Până la momentul publicării acestui articol, peste 1.500 de persoane și-au anunțat pe Facebook intenția de a participa la eveniment. 

„Justiție capturată”

Este a șasea manifestație în care se cere modificarea legilor justiției, după ce Recorder a publicat un documentar despre sistemul de justiție din România. În documentar, jurnaliștii prezintă starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”. 

În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi și Marius Voineag, judecătorul Laurențiu Beșu de la Tribunalul București, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

Investigația Recorder a evidențiat dosare concrete în care inculpați conectați politic sau foarte puternici pe planul afacerilor, precum Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu, au beneficiat de procese întinse până la prescriere.

Prelungirea proceselor s-a realizat prin schimbarea completurilor de judecată de către conducerea instanțelor, inclusiv schimbarea în momentul în care urma să se pronunțe sentința.

Lasa un raspuns