Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

SuperLiga: Șeful LPF vrea un campionat cu mai puține echipe. „O să umblăm la licențiere”

Autor: Ionescu Vladimir
SuperLiga: Șeful LPF vrea un campionat cu mai puține echipe. „O să umblăm la licențiere”

Gino Iorgulescu, pe 14 iunie 2022.

FOTO: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) își dorește un campionat cu 12 echipe, pe fondul problemelor financiare cu care se confruntă o parte dintre cluburi, și a anunțat că vor fi modificate condițiile de licențiere.

Gino Iorgulescu a declarat într-un interviu pentru ProSport că și-ar dori un campionat cu doar 12 echipe.

„Ar trebui să facem un campionat cu 12 echipe. După cum vedeți, nu sunt echipe foarte multe, nu sunt stadioane, nu sunt condiții. Și o să umblăm la licențiere, să punem condiții mult mai dure ca să poată să funcționeze în Liga 1”, a spus el.

Șeful LPF consideră că un astfel de format ar avantaja și echipele angrenate în cupele europene, pentru că ar exista mai multe date disponibile pentru a fi amânate meciurile din SuperLiga când programul este încărcat.

„Mai e o problemă! Atunci când se joacă în cupele europene, nu mai avem date ca să amânăm niște meciuri. Dacă ar fi mai puține echipe, am avea date suficiente”, a adăugat Iorgulescu.

Lasa un raspuns