Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Cine a câștigat prima cursă directă dintre Gabi Tamaș și Adi Petre la Survivor 2026

Autor: Larisa Kucera

Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat vineri, 09 ianuarie 2026 23:05 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2026 23:05

Primul episod al noului sezon de Survivor i-a adus față în față pe Gabriel Tamaș (42 de ani) și Adrian Petre (27), foști fotbaliști în prima ligă a României.

Gabriel Tamaș face parte din echipa „Faimoșilor”, în timp ce Adrian Petre din cea a „Războinicilor”. Echipele celor doi s-au confruntat încă din primul episod.

Adrian Petre l-a învins pe Gabriel Tamaș în primul episod din Survivor

Proba în cere cei doi au concurat a constat în parcurgerea unui circuit, iar la final aceștia au fost nevoiți să doboare două ținte, apoi să introducă 3 mingi de handbal în coșuri.

Petre s-a descurcat mai bine, a finalizat proba înaintea fostului fundaș central, în uralele coechipierilor.

Gabi Tamaș și Adrian Petre s-au intersectat în anul 2025 și la Concordia Chiajna. Petre a fost atacantul ilfovenilor, în timp ce fostul stoper îndeplinea funcția de director sportiv. Amândoi au jucat în carierele lor pentru FCSB, actuala campioană a României.

În Echipa Faimoșilor a mai concurat și fosta handbalistă Patricia Vizitiu. Și-a câștigat cursa. Recompensa probei a constat în mai multe unelte și materiale pentru costruirea adăpostului.

Cine sunt concurenții actualului sezon de Survivor

Fiecare echipa este formată din 12 concurenți.

  • Războinicii: Adrian Petre, Lucian Popa, Niky Salman, Adrian Kaan, Andrei Beleuț, Loredana Pălănceanu, Nicu Grigore, Alberto Hangan, Bianca Stoica, Patrice Cărăușan, Ramona Micu

  • Faimoștii: Aris Eram, Călin Donca, Ceanu, Cristian Boureanu, Gabi Tamaș, Iustin Hvnds, Larisa Uță, Marina Dina, Naba Salem, Patricia Vizitiu, Roxana Condurache, Yasmin Awad

Adrian Vasile este prezentatorul emisiunii Survivor

Adrian Petre și Gabi Tamaș nu sunt singurii de la Survivor care au legătură cu sportul profesionist.

Adrian Vasile, fostul selecționer al naționalei României de handbal feminin și antrenor la CSM București, a acceptat să începlinească rolul de prezentator pentru acest sezon de Survivor.

Lasa un raspuns