Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Danemarca își sporește prezența militară în Groenlanda, alături de aliații NATO

Autor: Georgianna Wiers

Ministerul danez al Apărării a anunţat miercuri sporirea prezenţei militare în Groenlanda.

Ministerul danez al Apărării a anunţat miercuri sporirea prezenţei militare în Groenlanda şi efectuarea unor exerciţii militare în colaborare cu aliaţi din NATO în zona acestei insule arctice pe care preşedintele american Donald Trump doreşte să o anexeze, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Exerciții militare cu aliații NATO în regiunea arctică

„Armata desfăşoară încă de astăzi capacităţi şi unităţi în cadrul unor exerciţii, ceea ce se va traduce în perioada următoare într-o prezenţă militară sporită în Groenlanda şi în proximitatea acesteia, în ceea ce priveşte avioanele, navele şi trupele, inclusiv cele ale aliaţilor NATO”, a transmis Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.

„Obiectivul este exersarea capacităţii de operare în condiţiile speciale ale Arcticii şi consolidarea prezenţei Alianţei în Arctica, în folosul securităţii atât europene, cât şi transatlantice”, se arată în comunicatul semnat de ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen.

„Securitatea în Arctica este fundamentală”

„Securitatea în Arctica este de o importanţă fundamentală pentru Regatul Danemarcei şi pentru aliaţii noştri şi de aceea este important să ne consolidăm în continuare capacitatea de a opera în regiune, împreună cu aliaţii noştri”, mai menţionează ministrul danez.

Citește și: Câți bani ar putea plăti Trump pentru Groenlanda: De teamă, locuitorii insulei au probleme cu somnul, susțin oficialii groenlandezi

El a precizat că în săptămânile următoare Danemarca şi aliaţii săi „arctici şi europeni” vor stabili forma concretă de sporire a capacităţii şi activităţii militare în zonă.

Televiziunea publică daneză DR a transmis miercuri mai devreme că un comando avansat al armatei daneze a fost trimis în Groenlanda pentru a pregăti desfăşurarea unor efective militare suplimentare acolo.

Ministrul danez al apărării a reafirmat marţi că ţara sa este pregătită să-şi suplimenteze prezenţa militară în regiunea arctică, după ce Statele Unite au reproşat Danemarcei că neglijează apărarea acestei regiuni în faţa presupusei prezenţe a navelor militare ruse şi chineze în zonă, deşi inclusiv Washingtonul şi-a redus propria prezenţă în Groenlanda, unde menţine o bază în nordul insulei.

Apeluri europene pentru o prezență NATO mai puternică

Mai multe ţări europene, în frunte cu Regatul Unit şi Germania, au anunţat săptămâna aceasta că iau în considerare posibilitatea ca NATO să îşi sporească prezenţa în Groenlanda, pentru a-i arăta lui Trump că iau în serios securitatea regiunii arctice în faţa Rusiei şi Chinei.

Dar preşedintele american susţine că SUA trebuie să preia Groenlanda pentru a împiedica Rusia sau China să ocupe poziţii strategice pe această insulă arctică bogată în resurse minerale. Trump mai susţine că prezenţa militară americană stabilită acolo încă din perioada Războiului Rece nu ar mai fi suficientă. Atât guvernul local din Groenlanda, cât şi cel danez au declarat în mod repetat că insula nu este de vânzare, însă Trump nu a exclus preluarea ei prin forţă.

Aceasta ar însemna însă sfârşitul NATO, a avertizat săptămâna trecută şefa guvernului danez, Mette Frederiksen. „Dacă Statele Unite decid să atace o altă ţară NATO, atunci totul se va sfârşi, iar aceasta include NATO şi implicit securitatea postbelică”, a remarcat ea.

Danemarca încearcă în acest timp să joace cartea diplomaţiei. Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen şi omologul său groenlandez Vivian Motzfeldt se întâlnesc miercuri la Casa Albă cu secretarul de stat american Marco Rubio şi cu vicepreşedintele american JD Vance.

Lasa un raspuns