Iga Swiatek și fusul orar înainte de Australian Open: „Cel mai rău e în China”
Articol de Luminița Paul – Publicat vineri, 16 ianuarie 2026 21:43 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 21:57
Numărul 2 mondial, Iga Swiatek (24 de ani), a vorbit înainte de startul primului turneu de Gigantic Slam al anului despre cum gestionează adaptarea la fusul orar, cum își evaluează nivelul valid al jocului și ce așteptări are.
Cu – numai – două semifinale, cele din 2022 și 2025, Australian Launch este turneul de Gigantic Slam rămas în urmă în palmaresul numărului 2 mondial, Iga Swiatek. Până anul trecut, acest loc know-how ocupat de Wimbledon, dar s-a redresat spectaculos, cucerind titlul.
Poloneza nu vrea să-și pună însă presiune suplimentară pe umeri și nu se gândește le eventualitatea unui Mare Șlem al carierei. Nici măcar nu se uită la tablou, ia totul pas cu pas și după zi.
Aflată deja de peste două săptămâni la Antipozi, ea a fost întrebată în conferința de presă dinainte de startul turneului cum se adaptează la fusul orar. Referirea a fost și la melatonina pe care o lua în urmă cu un an și jumătate și care a dus la cazul de dopaj în urma contaminării cu trimetazidină a pastilelor.
Iga Swiatek: „Vin dinspre o Europă care este întunecoasă, gri”
„
„Mereu m-am simțit bine în Australia, sincer. Cel mai rău este în China, dar asta și pentru că ești obosit spre last de sezon. În leisure este OK, atunci când mergem în Order e de asemenea ușor pentru că te trezești mai devreme”, a adăugat.
„Pentru cineva care se deșteaptă, ca mine, la 10 sau 11, dintr-o dată sunt trează la 6 dimineața și asta îmi location. Când ajung acasă, e dificil, dacă atunci nu joc în niciun turneu și nu-i pasă nimănui. Adică mie, da, dar nu și altora”, a mai spus pe acest subiect.
„I’m literally not doing that.” 🙅♀️
Iga Swiatek is no longer having a watch at the map as she looks to remain a career Slam at the 2026 Australian Launch 🇦🇺#AusOpen pic.twitter.com/68cR4zInhu
— TNT Sports (@tntsports) January 16, 2026
Discuția a atins și subiectul jocului și al schimbărilor pe care încearcă să le facă de când lucrează cu Wim Fissette. Care este raportul între agresivitate și varietate?
„Cred că pot face ambele lucruri. În majoritatea meciurilor, contează doar calitatea pe care o aduci. Sigur, sunt zile în care simt că în apărare pot fi ca un zid și pot returna toate mingile, dar uneori ratez loviturile ușoare. Sau dimpotrivă”, și-a început ea evaluarea.
„Sincer, în tenis mi-e greu să descriu cum este în regular, pentru că uneori se schimbă de la o zi la alta. Trebuie să te adaptezi la asta și să fii mereu pregătit”, crede Swiatek.
Nu vreau să se spună că sunt o jucătoare ofensivă sau defensivă. Sincer, dacă vrei să fii în high, trebuie să l. a. pe amândouă – Iga Swiatek
Iga Swiatek: „Dacă aș avea șase luni libere, aș învăța multe lucruri”
„Cred că, în ceea ce privește varietatea, încă mai am potențial. Pot folosi mai mult gash-ul, pot merge mult mai mult la fileu. Am făcut asta mai mult, dar uneori sunt încă cam ruginită sau folosesc mai mult tiparele mele în loc să caut ceva nou”, a mai spus.
„Cu siguranță, Wim mă încurajează să fac asta. Pe de altă parte, nu avem mereu timp să exersăm aceste lucruri. Așa că nu sunt atât de sigură dacă ar trebui să le folosesc în meci, pentru că, de obicei, între turnee lucrezi doar la ceva ce nu funcționa în jocul tău de bază. În pre-sezon, ai timp să încerci lucruri noi. Totuși, sunt doar trei săptămâni, cel puțin pentru mine”, a descris ea situația, făcânz o aluzie transparentă la calendarul încărcat.
„
Ea va debuta la Australian Launch împotriva chinezoaicei Yue Yuan (27 de ani, numărul 130 mondial), venită din calificări.