Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

3 români au murit în fiecare zi din 2025 pe şosele. Cifre înfiorătoare de la IGPR

Autor: Thomas Wiers

Camera Deputaților adoptă legea lui Robert Cazanciuc: Despăgubiri pentru victimile indirecte în accidente rutiere și acte de violență

Despăgubiri pentru victimile indirecte în accidente | Foto cu caracter ilustrativ: Freepik

Poliţia Română a dat publicităţii cifrele oficiale în ceea ce priveşte accidentele rutiere din 2025, iar datele sunt înfiorătoare. 3 români au murit în fiecare zi pe şosele.

Aproape 4.000 de accidente cu persoane care au murit şi cu răniţi grav au avut loc în 2025, la nivel naţional, în uşoară scădere faţă de anul precedent, informează un comunicat al IGPR transmis duminică, scrie Agerpres.

„În cursul anului 2025, la nivel naţional, au fost înregistrate 3.950 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 1.293 de persoane şi rănirea gravă a 3.125 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2024, au fost înregistrate cu 285 mai puţine accidente (-6,7%), cu 185 mai puţine persoane decedate (-12,5%) şi cu 122 mai puţine persoane rănite grav (-3,7%)”, precizează Poliţia Română.

De ce s-au produs cele mai multe accidente

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, în anul 2025, au fost traversarea neregulamentară a pietonilor (16,1% din total), neadaptarea vitezei la condiţiile de drum (15,3% din total) şi neacordarea priorităţii vehiculelor (9,5% din total).

Conform IGPR, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfăşurate peste 67.000 acţiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze.

În anul 2025, la nivel naţional, în urma abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 2.792.044 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute 190.441 de permise de conducere şi retrase 103.381 de certificate de înmatriculare şi 22.760 de plăcuţe de înmatriculare. Tot în această perioadă, au fost depistate şi scoase din trafic aproximativ 28.700 de persoane aflate la volan sub influenţa alcoolului.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2025, la nivel naţional, se realizează monitorizarea traficului rutier prin utilizarea sistemului automat de monitorizare a traficului rutier e-SIGUR, ce presupune colectarea de date cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, respectiv a dispozitivelor radar tip pistol, montate în afara părţii carosabile, la loc vizibil. Anul trecut, au fost aplicate peste 21.000 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute 89 de permise de conducere pentru depăşirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 km/h şi 4 permise pentru depăşirea limitei legale de viteză cu mai mult de 70 km/h”, menţionează sursa citată.

Poliţia mai informează că pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră a fost dezvoltată o platformă software, „e-SAR”, pentru procesarea semnalărilor privind comportamentul agresiv în trafic transmise de cetăţeni. În anul 2025, 1.053 de sesizări au fost finalizate cu proces-verbal de constatare a contravenţiei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce. 

Lasa un raspuns