Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

Lia Savonea i-a scris lui Ilie Bolojan. Șefa ÎCCJ, apel către premier după scrisoarea către CCR despre pensiile magistraților

Autor: Tomi Paris

Președintele ÎCCJ, Lia Savonea, transmite o scrisoare către premierul Ilie Bolojan.

”Stimate domnule Prim-ministru,

În exercitarea atribuțiilor constituționale ce revin Înaltei Curți de Casație și Justiție și în considerarea rolului fundamental al justiției într-un stat de drept, exprimăm îngrijorarea serioasă față de conținutul și semnificația scrisorii pe care ați adresat-o președintei Curții Constituționale a României la data de 6 februarie 2026.

Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluții de neconstituționalitate, precum și solicitarea implicită ca instanța de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională, reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat.

Argumentul potrivit căruia o eventuală constatare a neconstituționalității proiectului de lege privind pensiile magistraților ar conduce automat la pierderea unor fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență este, din punct de vedere juridic, inexact. Condiționalitățile asumate de România în cadrul PNRR în materia pensiilor de serviciu au fost deja abordate prin legislația adoptată anterior, iar legătura directă și exclusivă dintre sumele invocate și proiectul de lege supus controlului de constituționalitate nu este susținută de cadrul normativ european aplicabil.

Curtea Constituțională nu este parte a procesului de implementare a politicilor guvernamentale și nici un instrument de validare a obiectivelor financiare ale Executivului. Singurul său rol este acela de a garanta supremația Constituției, iar deciziile sale trebuie să fie rezultatul exclusiv al analizei juridice, nu al unor considerente de oportunitate politică sau bugetară.

Invocarea art. 148 din Constituție nu poate justifica exercitarea unor presiuni, fie ele și indirecte, asupra unei autorități jurisdicționale. Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României, ci una dintre condițiile esențiale ale acestora. Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influențare a unei instanțe constituționale riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice în funcționarea democratică a acestuia.

Într-un stat de drept autentic, dialogul dintre autorități nu poate lua forma presiunii, iar respectarea Constituției nu poate fi condiționată de considerente financiare.

Vă adresăm, domnule Prim-ministru, invitația de a reafirma public atașamentul Guvernului față de principiul independenței justiției și de a evita, pe viitor, orice demers susceptibil de a fi interpretat ca o ingerință în activitatea autorităților jurisdicționale” arată mesajul ÎCCJ semnat de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea. 

Lasa un raspuns