Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Kaufland, reacție în scandalul în care brandul a fost asociat cu o campanie pentru tinerii trans a Organizației Accept

Autor: Zonia Damron

Kaufland transmite precizări privind informațiile false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT.

În contextul informațiilor false apărute în spațiul public privind presupusa susținere a unei tabere organizate de Asociația ACCEPT, Kaufland România face următoarele precizări:

  • Proiectul menționat aparține exclusiv Asociației ACCEPT. Compania se delimitează de această inițiativă și de orice asociere cu aceasta.
  • Orice utilizare a numelui, identității vizuale sau a logo-ului Kaufland România pe flyere ori pe alte materiale de comunicare este neautorizată și reprezintă o folosire abuzivă și falsă.
  • Kaufland România va întreprinde demersurile legale necesare pentru protejarea mărcii și a reputației companiei.

CITEȘTE ȘI                 –                 Ce face Patriarhia Română în timp ce „unele asociații fac tabere cu sprijin financiar corporatist pentru adolescenți trans și queer”

Brandul Kaufland, asociat cu o campanie a Organizației Accept

Asociația Accept a promovat în ultimele zile un program dedicat tinerilor trans și queer (≈16–19 ani) care locuiesc, au locuit sau provin din afara unui oraș mare (oraș mic / comună / sat). În tabăra organizată de Accept, tinerii vor participa la training cu activiști, vor lucra la mini-campanii de comunicare și vor pleca cu resurse pe care să le poată implementa în comunitatea ta locală.

Perioada de desfășurare a proiectului este 20-22 februarie 2026, iar cazarea, drumul și mesele sunt asigurate de Accept. 

În mediul online au apărut mai multe afișe potrivit cărora campania celor de la Accept este sponsorizată de Kaufland România, însă se pare că în cazul afișului apărut pe Internet este vorba de o acțiune mai veche, din toamna anului 2025, intitulată „Demnitate în sate: sprijin pentru adolescenții trans din comunitățile invizibile”, potrivit Rost Online.

Lasa un raspuns