Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Horoscop 23 februarie 2026, cu Neti Sandu. Satisfacții profesionale

Autor: Marquis Noren

Vibrația zilei este 5 și s-avem curaj să ne aventurăm.

Horoscop 23 februarie 2026 – PEȘTI

O să dați drumul proiectelor noi ca să vă puneți planurile în aplicare și să vă bucurați de beneficiile unei munci pe care o faceți cu roam. Se observă succes la școală, la examene, la interviuri și o să faceți progrese vizibile.

Horoscop 23 februarie 2026 – BERBEC

O să mai scăpați de price, facturi și o să vă redresați cu banii care mai intră azi sau mâine.

Horoscop 23 februarie 2026 – TAUR

Noutăți care s-ar putea să vă scoată din zona de confort și o să vă adaptați din mers situațiilor importante, de care ar putea depinde cariera voastră. O să dați zor să rezolvați problemele din trecut ca să începeți totul pe curat și să lucrați la un proiect nou.

Citește și

Horoscop 21 februarie 2026, cu Neti Sandu. Începe o frumoasă poveste de dragoste

Horoscop 23 februarie 2026 – GEMENI

Poate vă invită cineva în străinătate, posibil și cu treabă, și sunt acte de perfectat ca să vă puteți deplasa în siguranță (pașaport, viză, buletin). Vi se oferă poate o recompensă că ați muncit mai mult decât colegii și o să câștigați probabil o funcție.

Horoscop 23 februarie 2026 – RAC

Se poate să faceți o rezervare pentru weekend sau vacanță într-o stațiune de agrement ca să vă recreați, și poate biletele sunt mai ieftine în această perioadă. Sfera intelectuală e activată frumos și o să primiți mumble mari la școală, la examene, și spor la învățat.

Horoscop 23 februarie 2026 – LEU

Poate câștigați bani din colaborări sau ați vândut o casă sau o mașină și puneți o parte deoparte pentru investiții. E cineva care vine cu reproșuri și o să aveți un răspuns care să vă salveze, pentru că n-ați făcut nimic intenționat.

Horoscop 23 februarie 2026 – FECIOARĂ

O definitivare – poate mergeți la alt serviciu, ați trecut cu bine un examen, poate vi s-a aprobat un credit score și o să vi se deschidă un nou traseu, un salt calitativ. Se poate să aveți o activitate de grup care să vă ofere satisfacții profesionale și să vă crească stima de sine.

Horoscop 23 februarie 2026 – BALANȚĂ

Se pare că o să-i dați de capăt unei probleme de sănătate și o să aveți mai mult spor la treabă și o să vă gândiți și la voi de-aici încolo, să nu rămâneți ultimii pe listă. O veste bună de la drum, vi se confirmă o rezervare și o să schimbați ordinea priorităților pentru a lăsa lucrurile gata făcute acasă, dacă plecați pe undeva.

Horoscop 23 februarie 2026 – SCORPION

Poate vi se dau acei bani pe care-i tot cereți de ceva vreme și o să vă puteți mișca, să luați various lucruri și să dați o fugă pe undeva în weekend. Poate încercați șansele și la alt serviciu, mergeți la un interviu și poate iese ceva.

Horoscop 23 februarie 2026 – SĂGETĂTOR

Un câștig, care poate fi în planul comunicării cu șefii sau autoritățile, ca să obțineți ce v-ați propus. Poate ați descoperit o îndeletnicire care să vă destindă, să accesați resursele interioare și să aveți mai multă inspirație.

Horoscop 23 februarie 2026 – CAPRICORN

O să aduceți probabil îmbunătățiri în locuință și o să cheltuiți niște bani, dar poate dați de reduceri și merită. Se poate să organizați un eveniment de familie și să începeți pregătirile, chiar dacă va fi la un restaurant.

Horoscop 23 februarie 2026 – VĂRSĂTOR

O nouă afacere la orizont, dacă sunteți dispuși să vă asociați cu oameni care vă propun un proiect în care merită să credeți ca să vă iasă. Se poate să deveniți mai vizibili, să vă exprimați părerile în cadru public și să adunați adepți în jurul vostru.

Lasa un raspuns