Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Scandal la Guvern: Cosmin Dorobanțu (ANP) a vrut să intre peste Ilie Bolojan. Jandarm: S-a terminat programul cu publicul / video

Autor: Tami Wiers

Sindicaliștii din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, conduși de Cosmin Dorobanțu și Gabriel Zelca, președinte ANP, au vrut să intre peste Ilie Bolojan.

Update:

Zeci de poliţişti au protestat, marţi, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de proiectul prin care Guvernul vrea să mărească vârsta de pensionare a personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, conform Agerpres.

Reprezentanţii protestatarilor au mers la una dintre porţile de intrare în curtea Guvernului pentru încerca să obţină o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, însă aceştia au fost îndepărtaţi de jandarmi pe motiv că programul cu publicul s-a încheiat la ora 17:00.

Aceştia şi-au manifestat nemulţumirea faţă de măsurile pe care Guvernul ar urma să le ia în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, cerând demisia premierului.

Marţi, la ora 19:30, este programată şedinţa Guvernului care are pe ordinea de zi aprobarea a două OUG: ordonanţa privind instituirea unor măsuri de relansare economică şi cea privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC) a anunţat, luni, că participat la dezbaterea publică pe proiectul de OUG, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, care stabileşte că, în 30 de zile de la adoptarea sa, MApN şi MAI trebuie să modifice Legea 223/2015 şi să majoreze vârsta standard de pensionare a poliţiştilor şi militarilor.

Sindicaliştii susţin că proiectului este neconstituţional şi cer eliminarea articolului de lege.

Știrea inițială:

Un protest al polițiștilor a avut loc, în cursul zilei de marți, în fața Guvernului României, iar angajații din MAI conduși de Cosmin Dorobanțu și Gabriel Zelca au vrut să intre în sediul Guvernului României pentru a sta de vorbă cu premierul Ilie Bolojan.

„Noi mergem până la ușa Guvernului să vedem dacă ne primește cineva“, a spus Gabriel Zelca.

„Ca cetățeni, domn’le, ca cetățeni. Pe lângă polițist de penitenciare mai sunt și cetățean“, a adăugat Cosmin Dorobanțu.

„Eu, împreună cu colegul meu, merg pedestru până la poartă să văd dacă mă primește cineva“, a completat Gabriel Zelca.

În momentul în care cei doi, însoțiți și de alți polițiști, dar și de reporteri, au ajuns la poarta Guvernului, acestora li s-a spus că „s-a terminat programul cu publicul“.

„Domnule, i-ați înconjurat de jandarmi? Și dumneavoastră vă taie pensiile militare. Nu înțeleg de ce îi păziți pe acești oameni. Noi vrem să mergem la Cabinet acolo“, i-a spus Cosmin Dorobanțu, președintele Administrației Naționale a Penitenciarelor, unui jandarm.

Întrebat ce i-ar face premierului, Cosmin Dorobanțu a precizat că l-ar lua la el „la muncă“, după care a vrut să intre în curtea Guvernului, însă a fost blocat de un jandarm care i-a spus: „Din păcate, începând cu ora 17:00, programul cu publicul s-a încheiat și la Registratură nu mai este nimeni“.

„Păi și mașinile ăstea?“, a întrebat Cosmin Dorobanțu.

„Programul cu publicul! Am luat legătura la interior și nu vă poate primi nimeni“, a răspuns tranșant jandarmul.

„Adică în clădirea asta e „nimeni“. Uitați cu ce lipsă de respect ne tratează premierul României, pe țăranii care plătesc taxe și impozite și pe cei cu salarii mici cum îi tratați?!“, a mai spus Cosmin Dorobanțu, adăugând că „Ilie Bolojan e lipsit de empatie și vor veni nenorociri peste România“.

CITEȘTE ȘI                  –                Polițiștii protestează: Nu mai poți să fii polițist la 52 de ani / Nu mai poți alerga niște puști de 20 de ani, poate ai, Doamne ferește, prostată, început de Alzheimer

Lasa un raspuns