Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

A murit Ilhan Mustafa, un stâlp la echipa Farul Constanța. Fostul fundașul dreapta a fost director la Palatul Copiilor

Autor: Tami Kazmierczak

Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, trecerea în neființă a lui Ilhan Mustafa, „unul dintre cei mai apreciați și iubiți jucători” din istoria grupării.

Ilhan Mustafa a fost iubit la malul mării  FOTO Facebook Farul

Ilhan Mustafa a fost iubit la malul mării FOTO Facebook Farul

Fundaș dreapta în una dintre cele mai frumoase echipe din istoria Farului, clasată pe locul 4 în ediția 1973/1974, Ilhan Mustafa a debutat în tricoul alb-albastru în 1970, iar apoi a jucat din nou pentru Farul între 1974-1981.

Născut la Mangalia, pe 12 august 1952, Ilhan Mustafa a început fotbalul la AS Armata Marina Mangalia, pe când avea 15 ani.

Numai un an mai târziu juca deja la echipa de seniori a clubului, în Divizia C, pentru ca din ianuarie 1970, 17 ani și 5 luni, să fie transferat la Farul.

Până în 1974 a evoluat însă la Portul Constanța și Victoria Roman (stagiu militar), dar apoi fundașul dreapta a devenit un jucător nelipsit din prima echipă alb-albastră până în 1981.

S-a retras din activitate în 1983, la numai 31 de ani. Începând cu 2005 a fost director al Palatului Copiilor din Constanța.

Lasa un raspuns