Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Primarul Capitalei, nemulțumit de centrul orașului pe care îl conduce: „Oriunde te uiți, ceva îți zgârie retina”

Autor: Elida Lanz

El enumeră printre cauzele care au generat această situație lipsa autorității, inacțiunea poliției locale și blazarea patologică a funcționarilor publici de conducere, care nu și-au asumat nimic.

”Oriunde te-ai afla în Centrul Bucureştiului, la o singură privire, în orice direcţie te-ai uita, ceva îţi „zgârie retina”.

”Într-o singură poză panoramică, facută la întâmplare, vedem zeci de probleme”, scrie primarul pe Facebook.

El dă ca exemple, ilustrând şi cu fotografii: stâlpi de iluminat ruginiţi, fără becuri şi fara rost, uitaţi de la Luxten, pe care nu i-a mai luat nimeni de pe spaţiul public, cu sutele; maşini parcate aiurea, efectiv peste tot, de la treceri de pietoni, la trotuare; spaţiul verde degradat, arbori morţi, iarbă peste care se parchează ṣi devine namol la fiecare ploaie; grafitti/tagging omniprezent, ce urâţeşte peste 95% din clădiri; panouri publicitare ilegale, ruginete, montate în zona protejată şi în faţa cladirilor de patrimoniu; trotuare murdare din cauză că operatorii de salubrizare nu-şi respectă programul, si astfel ne fură; mobilier stradal degradat, neîntreţinut;firme si bennere puse pe cladiri fara autorizaţie, care promoveaza sute de servicii de la xerox la covrigi; terenuri care au acumulat tone de deşeuri.

Citește și

Avarie majoră la reţeaua de alimentare cu gaze în Sectorul 1. Peste 700 de oameni, afectaţi

Concluzia sa este că ”dezordinea este generalizată”.

În opinia edilului, motivele pentru care Bucureştiul a ajuns în această situaţie sunt: lipsa autorităţii, inacţiunea poliţiei locale, blazarea patologică funcţionarilor publici de conducere, care nu şi-au asumat nimic.

În acest context, el anunţă că a decis împreună cu Primarul Sectorului 1 George Cristian Tuţă să se coordoneze mai bine, cine ce anume îşi asumă, în încercarea, pe care o numeşte ”sisifică”, de a aduce ordine în Centrul Bucureştiului.

”Am decis intervenţii rapide, dar am discutat şi despre proiecte de reconfigurări de spaţii publice cum ar fi Piaţa Lahovari”, mai spune Ciucu.

Sursa:
Recordsdata.ro

Etichete:
ciprian ciucu,
centrul capitalei,
dezordine,

Dată publicare:

Lasa un raspuns