Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Sport

Cum l-au numit turcii pe Ianis Hagi, înaintea marelui meci al României de la Istanbul

Autor: Leigha Redner
  • Baraj CM 2026: Ucraina – Suedia, joi, 22:15, DGS 2

  • Baraj CM 2026: Italia – Irlanda de Nord, joi, 21:forty five, DGS 1

Partida se joacă joi (26 martie), la ora 19:00, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe space-ul .ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România. Ulterior, duelul Turcia – România va putea fi urmărit și la Digi Sport 1, vineri dimineață, de la ora 01:forty five.

Ianis Hagi este născut la Istanbul și evoluează în Turcia: „Intră în teren să ne elimine / Maestrul”

Ianis Hagi are o legătură specială cu Turcia. Pe lângă faptul că evoluează pentru Alanyaspor, internaționalul român este născut la Istanbul, pe vremea când Gică Hagi scria istorie pentru Galatasaray.

Înaintea meciului Turcia – România, jurnaliștii de la Istanbul i-au dedicat un articol întreg lui Ianis Hagi.

„Vedeta lui Alanyaspor, Ianis Hagi, devine adversarul Turciei!

Numărul 10 al lui Alanyaspor, Ianis Hagi, intră pe teren pentru a elimina Turcia din cursa pentru Cupa Mondială. În semifinala play-off-ului din barajul pentru Cupa Mondială FIFA 2026, România, adversara noastră, a inclus în lot trei nume familiare.

Maestrul lui Alanyaspor, Ianis Hagi, alături de fundașul dreapta al lui Gaziantep FK, Deian Sorescu, și extrema lui Çaykur Rizespor, Valentin Mihaila, vor juca împotriva Turciei pe stadionul Tüpraș, joi seară”, au scris turcii.

Lotul României pentru barajul cu Turcia

PORTARI
Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova, 0/0), Marian AIOANI (FC Snappy 1923, 0/0), Cătălin Căbuz (FC Argeș, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);

MIJLOCAȘI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Snappy 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Snappy 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);

ATACANȚI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).

Lotul Turciei pentru meciul cu România

PORTARI: Altay Bayindir (Manchester United), Mert Gunok (Fenerbahce), Muhammed Şengezer (Başakșehir), Ugurcan Cakir (Galatasaray)

FUNDAȘI: Abdulkerim Bardakci (Galatasaray), Ahmetcan Kaplan (NEC), Eren Elmali (Galatasaray), Ferdi Kadioglu (Brighton), Merih Demiral (Al-Ahli), Mert Muldur (Fenerbahce), Mustafa Eskihellac (Trabzonspor), Ozan Kabak (Hoffenheim), Samet Akaydin (Caykur Rizespor), Zeki Celik (AS Roma)

MIJLOCAȘI: Atakan Karazor (Stuttgart), Hakan Calhanoglu (Inter), Ismail Yuksek (Fenerbahce), Kaan Ayhan (Galatasaray), Orkun Kokcu (Beșiktaș), Salih Ozcan (Borussia Dortmund)

ATACANȚI: Arda Guler (Real Madrid), Baris Alper Yılmaz (Galatasaray), Deniz Gul (FC Porto), Irfan Can Kahveci (Kasımpașa), Kenan Yildiz (Juventus), Kerem Akturkoglu (Fenerbahce), Oguz Aydin (Fenerbahce), Semih Kilicsoy (Beșiktaș), Yunus Akgun (Galatasaray)

Etichete: romania , turcia , ianis hagi


Urmărește știrile .ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Lasa un raspuns