Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

A murit Petru Braiț, liderul minerilor, inculpat alături de Ion Iliescu și Miron Cozma

Autor: Blythe Center

A murit Petru Braiț, fostul lider sindical de la Petrila și una dintre figurile cheie ale dosarului Mineriadei din iunie 1990. Inculpat pentru crime împotriva umanității alături de Ion Iliescu și Miron Cozma.

Petru Braiț, fostul lider al minerilor de la Mina Petrila și reprezentant de marcă al Ligii Sindicatelor Miniere a murit la vârsta de 69 de ani. Acesta a condus mișcările sindicale într-o perioadă dificilă pentru industria extractivă din Valea Jiului.

Petru Braiț a apărat drepturile minerilor în timpul reformelor economice care au zguduit regiunea după Revoluție.

Trecutul său este legat în mod direct de evenimentele din 13-15 iunie 1990. Petru Braiț a avut calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei. Acesta a împărțit banca acuzaților cu alți lideri politici și sindicali ai vremii.

În cadrul intervențiilor sale publice fostul lider a oferit o perspectivă diferită asupra evenimentelor. Acesta a subliniat că mobilizarea minerilor nu a reprezentat un act spontan al oamenilor din Valea Jiului și că au existat indicii clare despre prezența unor influențe externe în organizarea coloanelor de mineri.

„Spre exemplu, la mineriada din iunie 1990 ne aşteptam ca să se deschidă asupra noastră focul încă din gara Basarab şi ne făceam planuri şi ne gândeam ce să facem când ajungem acolo. Noi credeam că la Bucureşti se bat trupe ale armatei cu trupe ale securităţii, ale celor care au tras şi la Revoluţie şi noi am venit acolo ca să fim de partea armatei, care este credincioasă noii societăţi, noii conduceri a statului. Şi e normal că, în aceste condiţii, explozia de violenţă care a urmat. Unde mai pui că, sub masca acestor evenimente, multă lume şi-a mai reglat şi conturile.

S-a pus de multe ori întrebarea dacă am fost manipulaţi. Bineînţeles că pe vremea aia nu am crezut asta. Propriu-zis manipularea îşi pierde sensul când omul devine conştient de ea… Mineriadele din ianuarie şi februarie nu au fost decât ca un fel de atu pentru unii lideri care, într-un fel implicit, păreau să spună: «Dacă cumva se întâmplă ceva în Bucureşti, iată cât de prompţi sunt minerii!» Eu le-am pus pe seama nevoii de participare la anumite evenimente care aveau loc în ţară în zilele alea. România a fost în 1990 o ţară de mineri!”, spunea Petru Braiţ – fost electrician la E.M. Petrila, fost lider al disponibilizaţilor, potrivit IICCMER.

Figură centrală sub lupa procurorilor

Petru Braiț a ocupat un loc proeminent pe lista inculpaților pentru crime împotriva umanității. Procurorii militari au susținut ani la rând că acesta a facilitat transportul minerilor către Capitală în acele zile negre de iunie. Deși acuzațiile au fost grave, Braiț a menținut o poziție defensivă. El a invocat mereu starea de haos de la gura minei și presiunea informațiilor care veneau prin televiziunea de stat.

Dacă Miron Cozma a fost imaginea publică și vulcanică a Mineriadei, Petru Braiț a reprezentat structura de rezistență a sindicatelor, omul care cunoștea psihologia de adâncime a minerului de la Petrila. În dosarul instrumentat de Parchetul Militar, numele său a stat alături de cel al lui Miron Cozma, supranumit „Luceafărului huilei”, dar și lângă figuri din umbră precum Virgil Măgureanu.

Lasa un raspuns