Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Genetica ar putea explica de ce injecțiile pentru slăbit au rezultate mai bune pentru unele persoane decât pentru altele

Autor: Alina Neagu

Dezvoltarea, în ultimii ani, a medicamentelor pe bază de semaglutidă (Ozempic, Wegovy) și tirzepatidă (Mounjaro) a transformat gestionarea medicală a supraponderalității și obezității. Totuși, există diferențe semnificative de la persoană la persoană atât în ceea ce privește eficiența pierderii în greutate, cât și în privința incidenței efectelor secundare ale acestor tratamente, scrie prestigioasa revistă Nature.

Tratamentele pentru slăbit ajută la reglarea apetitului, secreției de insulină și digestiei și se estimează că sunt utilizate de milioane de oameni din întreaga lume pentru tratarea obezității.

Pentru a investiga cauzele rezultatelor diferite ale acestor tratamente, un studiu a analizat rezultatele privind pierderea în greutate, dar și efectele detrimental la tratament raportate de 27.885 de persoane.

Iar analizarea datelor provenite de la cei aproape 28.000 de pacienți sugerează că variațiile din genele țintă ale medicamentelor contribuie la diferențele de răspuns la tratament.

Variațiile în două gene implicate în căile hormonilor intestinali, care reglează apetitul și digestia, ar putea explica diferențele în rezultatele pierderii în greutate sau în apariția efectelor secundare atunci când se administrează medicamente pentru slăbit de tip GLP-1 (semaglutidă și tirzepatidă).

Conform autorilor studiului, o variantă a receptorului GLP-1, rs10305420, a fost asociată cu o pierdere ușor mai mare în greutate la persoanele care poartă această genă, comparativ cu cele care nu o au.

O altă variantă, rs1800437, a fost asociată cu greață și vărsături la persoanele care iau tirzepatidă, dar nu a fost asociată cu greutatea pierdută.

Una din opt persoane din întreaga lume suferă de obezitate

Descoperirea sugerează că diferențele genetice pot explica motivul pentru care oamenii răspund diferit la injecțiile pentru slăbit. Iar înțelegerea variațiilor genetice și utilizarea informațiilor genetice în luarea deciziilor privind tratamentul obezității ar putea îmbunătăți rezultatele. Ea pune, practic, bazele abordărilor de medicină de precizie în tratamentul obezității.

Cu toate acestea, impactul overall al geneticii nu este unul foarte mare, ci pare mai degrabă modest, mai spun cercetătorii care au contribuit la acest studiu.

Una din opt persoane din întrega lume suferă de obezitate, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar cifrele sunt în creștere.

În România, uul din zece copii (11%) și aproape unul din doi adulți (39%) sunt afectați de obezitate, arată cele mai recente date din Atlasul Mondial al Obezității, prezentate în luna februarie în cadrul evenimentului „Obezitatea: de la stigmatizare la tratament”, organizat cu prilejul Zilei mondiale de combatere a obezității.

De asemenea, 70% din populația României are exces de greutate.

Tratamentele împotriva obezității nu sunt decontate în acest second în România.

Lasa un raspuns