Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

VIDEO Imagini de coșmar la circ: plasa de siguranță s-a rupt, lăsând spectatorii față în față cu un tigru dezlănțuit

Autor: Augustine Geddes

Un spectacol de circ din regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat într-un moment de panică generală şi haos, după ce un tigru a sărit în zona spectatorilor, în urma prăbușirii unei plase de siguranță, scrie Dailystar.

Un spectacol de circ desfășurat duminică, 19 aprilie, în regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat în momente de panică generală, după ce un tigru a reușit să sară în zona destinată spectatorilor, în timpul unei reprezentații care implica doi dresori și trei feline.

De la magie la teroare

Potrivit dailystar, animalele erau separate de public printr-o plasă de protecție suspendată deasupra arenei circulare. În timpul spectacolului, însă, structura de siguranță s-a prăbușit brusc, declanșând haosul: tigrii au început să se agite şi să se lupte între ei, iar unul dintre ei a sărit din arenă printre scaunele pe care stăteau spectatorii.

„Copiii țipau, adulții fugeau panicați”, a fost descris momentul. Martorii spun că în sală s-a declanșat o reacție în lanț de panică, în special în rândul familiilor cu copii, care au început să părăsească în grabă zona din apropierea arenei, în timp ce organizatorii încercau să calmeze situația și le cereau spectatorilor să rămână pe loc, pentru a nu agita şi mai mult animalul.

Intervenția dresorilor și evacuarea de urgență

Imaginile surprinse la fața locului arată momentul în care plasa de protecție cedează, iar unul dintre tigri ajunge printre spectatori, în timp ce dresorii încearcă să recâștige controlul asupra situației.

„Oamenii au intrat în panică, așa că personalul a început să îi liniștească și a evacuat locurile cele mai apropiate de tigru”, a declarat o sursă citată de presa rusă, povestind că animalul a alergat printre rânduri, în zone în care nu se aflau spectatori, iar ulterior a fost readus sub control.

În mod surprinzător, potrivit relatărilor, o parte dintre cei prezenți ar fi rămas relativ calmi în anumite momente ale incidentului, în ciuda apropierii animalului de tribune. În cele din urmă, tigrul a fost capturat de dresori și readus în zona de siguranță.

Reacții după incident

Reacțiile nu au întârziat să apară. Un spectator a descris momentul drept extrem de periculos. „A fost un miracol că nimeni nu a fost rănit de acest tigru scăpat. Ar fi putut fi un adevărat masacru provocat de un animal sălbatic speriat”, a spus acesta.

De cealaltă parte, directorul circului, Nikolai Dovgaluk, a insistat că nu a existat un pericol real pentru public, explicând că animalele sunt dresate. „Nu putem spune că nu a existat absolut niciun risc pentru public, dar aceștia sunt tigri dresați, adică animale antrenate”, a susținut acesta, minimalizând incidentul şi spunând că „important este că nu s-a creat panică”.

Cu puțin timp înainte de incident, spectatorii fuseseră invitați la „un spectacol grandios în care forța și grația prădătorilor se îmbină cu magia unui adevărat circ”.

Lasa un raspuns