Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

La 97 de ani, înapoi la școală: „Am vrut să țin pasul cu tehnologia”

Autor: Tama Latson

Un bărbat din Brașov demonstrează că dorința de a învăța nu ține cont de vârstă. Tudor Opincă, în vârstă de 97 de ani, a absolvit un curs de competențe digitale organizat de Biblioteca Județeană Brașov, dorind să înțeleagă mai bine tehnologia și să rămână conectat cu familia și lumea din jur.

La 97 de ani, a absolvit un curs de competențe digitale: „Am vrut să țin pasul”. FOTO: Facebook

La 97 de ani, a absolvit un curs de competențe digitale: „Am vrut să țin pasul”. FOTO: Facebook

Născut în 1929, acesta a avut o carieră de inginer după ce a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Iași. Deși este pensionar de peste 30 de ani, spune că nu s-a oprit niciodată din învățat, potrivit TVR Info. 

„Eu am avut ceva cunoștințe de calculator, dar foarte sumare. Știam să redactez un document și să-l salvez. Am zis: hai să vedem cum pot progresa”, povestește el.

Pasiunea pentru scris a apărut încă din liceu, când lucra ca dactilograf pentru a-și câștiga bani de buzunar. De-a lungul vieții a făcut traduceri și a lucrat cu șapilograful, un dispozitiv folosit înainte de apariția copiatoarelor moderne. Primul calculator și l-a cumpărat abia în 2005, iar de atunci a continuat să învețe constant. În prezent, spune că folosește zilnic aplicații precum Facebook și WhatsApp, care l-au ajutat să rămână conectat cu familia și prietenii.

Participarea sa la curs a surprins chiar și organizatorii.

„Ca să fiu sinceră, am crezut că este o greșeală. Era vârsta scrisă, era un 97, am fost sigură că e 79”, a spus Sorina Diaconescu, bibliotecar și formator.

Cu toate acestea, Tudor Opincă a absolvit cursul fără probleme și a demonstrat că vârsta nu este un obstacol în calea învățării.

„Domnul este foarte interesat de partea de tehnoredactare. Chiar şi la această vârstă ne-a spus că își traduce diverse materiale încă din limbi străine, vrea să facă prospecte cu aceste traduceri, poze, cu text”, spune Sorina Diaconescu, bibliotecar și formator la cursul de competențe digitale.

Motivația lui nu a fost doar curiozitatea, ci și dorința de a se proteja într-o lume tot mai digitalizată.

„În primul rând am învățat cum trebuie să mă păzesc de escroci. Am văzut că foarte multe persoane apropiate de vârsta mea au căzut în plasa unor oameni rău intenționați. Cred că și eu era să pic în plasa unora”, spune el.

În plus, pentru că îi place să călătorească, a învățat cum să folosească internetul pentru a găsi destinații, cazări și informații utile. Povestea sa este un exemplu că învățarea nu are vârstă, iar adaptarea la tehnologie poate deveni esențială în viața de zi cu zi. 

Lasa un raspuns