Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

VIDEO Cel puțin șapte persoane au murit într-un incendiu la o clădire din Moscova

Autor: Vladimir Ionescu

Incendiu la o clădire din Moscova, Rusia, marți, 28 aprilie 2026. Credit: Pavel Seleznev / Zuma Press / Profimedia

Vladimir Ionescu

Cel puțin șapte persoane au murit și alte 13 au fost rănite într-un incendiu care a izbucnit la o clădire în construcție, marți, în nordul capitalei ruse, potrivit agenției de presă TASS, citată de Reuters.

Serviciile de urgență au precizat că incendiul a avut loc la o clădire rezidențială cu mai multe niveluri, în districtul aeroportului, și s-a răspândit la doilea și al treilea etaj al imobilului.

Autoritățile au anunțat că au salvat peste 30 de oameni, însă în locație se crede că se aflau până la 200 de persoane, potrivit Reuters.

🔴#BREAKING: A most complexity fire at a constructing location in Moscow, dozens of folk are trapped contained in the constructing, and one fatality has already been confirmed. pic.twitter.com/2ZSrorYyHv

— News.Az (@news_az) April 28, 2026

Pompierii au folosit echipamente specifice pentru a ajunge la nivelurile superioare, iar echipele au intrat în clădirea plină de fum. În cele din urmă, incendiul a fost localizat, spun autoritățile.

Procurorii au anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru a fi cercetate eventuale încălcări ale regulilor de siguranță în construcții, iar autoritățile fac eforturi pentru a stabili cauza incendiului.

6 человек пострадали, 1 погиб и 21 спасен при пожаре на севере Москвы. В горящем здании могут находиться до 200 человек, сообщили в МЧС.

Пожару присвоили пятый ранг сложности:https://t.co/bockGMdTwV

Видео: Официальный канал ГУ МЧС России по Москве в Max/ ТАСС pic.twitter.com/8Dd2L07sq0

— ТАСС (@tass_agency) April 28, 2026

Lasa un raspuns