Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public vineri, 1 mai

Autor: Lyndia Grumbles

„Ca urmare a declarării intenției de participare la acțiunile revendicative a mai multor categorii profesionale, tramvaiele și trenurile din Republica Elenă nu vor circula pe tot parcursul zilei de 1 mai. În plus, metroul din Atena nu va funcționa și este posibil să se înregistreze modificări ale programului de funcționare și pentru celelalte mijloace de transport în comun (autobuze și troleibuze) care circulă în capitală”, se menționează în informarea transmisă de MAE.

De asemenea, având în vedere anunțul Confederației Maritime Panelene de a participa la grevă prin suspendarea transportului maritim pentru toate categoriile de nave, se recomandă verificarea orarului acestora accesând net site-ul https://www.allovergreece.com/en/port-authorities-greece, precum și contactarea operatorilor de transport sau a agențiilor de turism, adaugă sursa citată.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 672 8875, +30 210 672 8879 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +30 231 034 0088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Name Heart, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +30 697 899 6222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +30 690 647 9076.

Citește și



Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro/ (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și https://salonic.mae.ro/, precum și aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.

MAE reamintește cetățenilor români care călătoresc în străinătate că aceștia au la dispoziție aplicația „Călătorește informat” (https://play.google.com/retailer/apps/little print?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Sursa:
Agerpres

Etichete:
greva,
grecia,
MAE,

Lasa un raspuns