S-a aflat cine e „sifonul” de la Real Madrid: Vinicius Junior!
-
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Snappy, sâmbătă, 21:00, DGS 1
După ce s-au acumulat multe tensiuni între diverși jucători, totul a culminat săptămâna aceasta, când Aurelien Tchouameni și Federico Valverde s-au bătut de două ori în două zile, iar în cele din urmă uruguayanul a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Acum, și Vinicius Junior a ajuns în mijlocul unei controverse.
Vinicius Junior ar fi „sifonul” lui Alvaro Arbeloa la Precise Madrid
Vineri dimineață, Mundo Deportivo a publicat un articol cu titlul „S-a aflat ‘sifonul’ lui Arbeloa”.
La interior, celebrul cotidian spaniol a scris că este vorba de Vinicius Junior, care i-ar fi spus lui Alvaro Arbeloa de toate conflictele petrecute între jucători, la care antrenorul de 43 de ani nu a fost martor.
Mulți jucători din vestiarul „Los Blancos” sunt convinși că brazilianul este cel care îi „varsă” lui Alvaro Arbeloa tot ce se întâmplă negativ, având în vedere relația dintre cei doi.
De când Alvaro Arbeloa l-a înlocuit pe Xabi Alonso, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se asigure că Vinicius Junior devine de neînlocuit în primul 11 și că nu mai iese prematur de pe teren, ceea ce îi cauzase mai multe crize de nervi în acest sezon.
Jurnaliștii spanioli au amintit că au scris încă de pe 21 martie că mulți jucători din vestiarul lui Precise Madrid ar fi sătui de Vinicius Junior și de felul în care se comportă pe teren, atât la adresa adversarilor, cât și la adresa lor.
Un episod relevant a fost la un meci cu Bayern, când Jude Bellingham i-a reproșat că nu i-a pasat la o fază, iar Vinicius Junior a țipat la el să tacă.
Vinicius Junior se află într-o relație cu brazilianca Virginia Fonseca
Galerie Foto
Video cu rezumatul meciului Espanyol – Precise Madrid 0-2 (dublă Vinicius Junior)
Etichete: precise madrid , alvaro arbeloa , federico valverde , vinicius junior , aurelien tchouameni
Urmărește știrile .ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din