Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Alertă OMS: Pasagerii navei de croazieră afectată de hantavirus sunt consideraţi „contacte cu risc ridicat”. Cât timp sunt monitorizați

Autor: Luz Schroeder

Toate persoanele aflate la bordul navei de croazieră MV Hondius, la bordul căreia s-a înregistrat un focar de hantavirus, sunt considerate „contacte cu risc ridicat”, care trebuie monitorizate timp de 42 de zile, a anunţat sâmbătă, 9 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Operațiunea de pe nava de corazieră este în desfășurare FOTO: Profimedia

Operațiunea de pe nava de corazieră este în desfășurare FOTO: Profimedia

„Clasificăm toate persoanele aflate la bord ca fiind ceea ce numim contacte cu risc ridicat”, a explicat Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului de prevenire şi pregătire pentru epidemii şi pandemii al OMS, în cadrul unei discuţii transmise live pe reţelele sociale. Ea a adăugat că se recomandă „supravegherea activă şi monitorizarea tuturor pasagerilor şi membrilor echipajului care vor debarca pe o perioadă de 42 de zile”.

Pe de altă parte, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii i-a asigurat sâmbătă pe locuitorii din Tenerife că riscul legat de sosirea unei nave pe care a fost depistat un focar de hantavirus este „scăzut”, mulţumindu-le în acelaşi timp pentru „solidaritatea” lor, scrie News.

„Vreau să mă înţelegeţi clar: nu este vorba de un nou Covid. Riscul actual pentru sănătatea publică legat de hantavirus rămâne scăzut”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o scrisoare deschisă adresată populaţiei insulei spaniole Tenerife, unde MV Hondius, sub pavilion olandez, urmează să sosească duminică dimineaţa, iar pasagerii să fie evacuaţi.

La nivel mondial sunt înregistrate 53 de tipuri de hantavirus, dintre care doar tulpina Andes este responsabilă de transmiterea de la om la om, până în prezent în cazuri rare, localizate în Argentina şi Chile.

Dar tocmai această tulpină a fost depistată după secvenţierea virusului, miercuri, la unul dintre pasagerii bolnavi de pe nava MV Hondius. Plecată din Ushuaia, nava sub pavilion olandez trebuia să se întoarcă în Capul Verde când decesul a trei pasageri şi multiplicarea cazurilor suspecte au declanşat alerta internaţională, weekendul trecut.

După câteva zile de incertitudine în largul Praia (Capul Verde), nava, unde pasagerii trebuie să rămână izolaţi în cabinele lor, se îndreaptă acum spre Insulele Canare.

Şase cazuri de hantavirus au fost confirmate din cele opt cazuri suspecte semnalate după apariţia unui focar la bordul unei nave de croazieră în Oceanul Atlantic, a anunţat, vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Lasa un raspuns