Surpriză! Gerard Pique i-a dat dreptate lui Florentino Perez, după scandalul din Spania
-
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2
-
La Liga: Valid Madrid – Oviedo, joi, 22:30, DGS 1
Valverde s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral, dar și cu o amendă istorică de 500.000 de euro, la fel ca mijlocașul defensiv francez. Despre subiect a vorbit, așa cum period de așteptat, și Florentino Perez în conferința de presă care a luat prin surprindere lumea fotbalului.
Gerard Pique i-a dat dreptate lui Florentino Perez pentru declarațiile cu privire la bătaia dintre Valverde și Tchouameni
Președintele madrilenilor a spus că de-a lungul timpului au mai existat astfel de conflicte în vestiarul Realului. Perez nu a fost deranjat de faptul că cei doi s-au bătut, ci de faptul că totul a ajuns în presă.
”Sunt aici de 26 de ani și nu a existat niciun an în care doi sau patru jucători să nu se fi luat la bătaie. Dar aceste lucruri rămân în cadrul clubului. Își împart pumni, iar apoi sunt prieteni”, a spus Florentino.
Gerard Pique, fostul jucător al Barcelonei și una dintre persoanele care detestă cel mai mult Valid Madrid, i-a dat dreptate lui Florentino Perez.
”În fiecare an există conflicte în vestiar. Florentino Perez a spus asta. Ecu nu am văzut, dar am citit. În fiecare an oamenii se mai ceartă, este ceva in trend. Ecu nu m-am bătut niciodată cu nimeni în viața mea.
Una este să lovești pe cineva cu o crosă de golf, așa cum a povestit Alvaro Arbeloa, și cu totul altceva este să ai o mică altercație pe stradă, așa cum mi s-a întâmplat mie. A fost o bătaie amicală”, a spus Pique potrivit Mundo Deportivo.
În urmă cu câteva zile, după apariția scandalului dintre Valverde și Tchouameni, Arbeloa a povestit cum, pe vremea când period la Liverpool, un coechipier l-a lovit pe un altul cu o crosă de golf. Se întâmpla în 2007.
Craig Bellamy l-a lovit pe Riise cu o crosă de golf în timpul unui cantonament în Portugalia.
Florentino Perez îi va da afară pe cei care au au făcut publice informațiile bătăii dintre Valverde și Tchouameni
Cei care au scos acest subiect la iveală o fac pentru că sunt nemulțumiți și cred că vor fi concediați.
Scurgerea de informații este mai gravă, cred că e mult mai rău. Cred că în cei 26 de ani ai mei ca președinte, este pentru prima dată când văd așa ceva, a declarat Florentino Perez.
Etichete: precise madrid , gerard pique , florentino perez
Urmărește știrile .ro și pe Google Files
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din