Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Justitie

Răsturnare de situație în cazul anestezistului ucis. Menajera acuză că a violat-o chiar în ziua atacului

Autor: Nancie Kucera

Noi detalii ies la suprafață în cazul medicului anestezist Cristian Staicu. Avocatul femeii acuzate de crimă susține că medicul a agresat-o sexual pe aceasta în ziua atacului.

Medicul ucis, acuzat că și-a violat menajera înainte de crimă FOTO Facebook

Medicul ucis, acuzat că și-a violat menajera înainte de crimă FOTO Facebook

Potrivit avocatului, cei doi au avut în trecut relații intime, însă în ziua în care medicul a fost ucis, acesta ar fi agresat-o sexual pe femeie.

„Există presiuni, există o relație intimă anterioară, există o relație care durează de minim 2 ani de zile și, într-adevăr, există și un episod sexual petrecut în ziua incidentului, care nu a fost consensual. Este un dosar dificil, mai ales dacă organul de anchetă refuză să administreze probe pentru inculpată”, a declarat Andrei Dima, avocatul femeii, pentru Observator.

Anchetatorii au confirmat că între doctorul de 72 de ani și femeia de 39 de ani, care lucra ca menajeră pentru el, exista o relație. Cu toate acestea, specialiștii spun că nu pare să fie vorba despre o crimă cu premeditare.

„Ce dorim să arătăm sau încercăm să probăm este chiar teza prezentată de inculpată, în sensul în care a existat un conflict, a existat un atac și, în urma acesteia, avem o legitimă apărare”, a adăugat Andrei Dima.

Surse din anchetă spun că întreg episodul a fost atât de șocant încât, după incident, femeia a avut nevoie de tratament medical, prescris de medicii psihiatri.

Până în acest moment, anchetatorii au stabilit că, în seara zilei de 31 martie 2026, în jurul orei 21:00, suspecta s-ar fi aflat în locuința victimei, medicul anestezist în vârstă de 72 de ani, din Sectorul 3 al Capitalei. La un moment dat, aceasta l-ar fi atacat pe bărbat cu un cuțit. Victima a suferit multiple leziuni, cea mai severă fiind o plagă toracică ce i-a perforat inima.

Lasa un raspuns